Autoritățile locale de la Dângeni s-au apucat de construit o sală de sport la școala din Iacobeni

Autoritățile locale de la Dângeni au început pregătirea unui teren din Iacobeni pentru a fi predat către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.) S.A., pentru ca pe acest amplasament să fie construită o sală de sport pentru școala din localitate.

Acest lucru vine după ce în ultima ședință de Consiliu Local s-a votat un proiect de hotărâre pentru predarea terenului în vederea ridicării noii construcții.

“Am avut o întâlnire cu reprezentanții de la C.N.I. cărora le-am predat dosarul cu toată documentația, după care așteptăm demararea lucrărilor. Se va construi o sală cu 102 locuri, cu teren de sport multifuncțional, cu vestiare, cu încălzire și dușuri”, a explicat primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu.

Imediat după ședință, consilierii locale s-au apucat de curățat și pregătit terenul unde va fi construită noua sală de sport.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare generale. Ce spune ministrul despre șefii ISJ-urilor!

astăzi, 10:43

Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a m...

Revoluție la FC Botoșani după eșecul cu Universitatea Craiova! Iftime anunță: ”Mă tentează!”

astăzi, 08:17

Valeriu Iftime este gata să facă o adevărată revoluție la FC Botoșani. După eșecul suferit de moldoveni în fața Universității Craiova, finanțatorul lui FC Botoșani a dezvăluit c...

Flăcări, în miez de noapte, la Albești! Locuință salvată de pompierii botoșăneni!

astăzi, 07:37

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Albești. Acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au depla...