Zi de 13 cu ghinion! Florin Ţurcanu şi socrul său, TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ de DNA!
Stiri Botosani Friday, 15 April 2016 ActualitatePotrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupâie- Serviciul Teritorial Suceava, "în perioada iunie 2013-septembrie 2014, în calitate de preşedinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Ţurcanu a pretins și primit de la inculpatul Bîrsan Vasile Marcel, administrator în drept sau în fapt al firmelor SC Cornell's Floor SRL, SC Omniutil SRL și SC Tino Unitrans SRL, din Botoșani, sume de bani şi alte foloase materiale în cuantum de 272.906,16 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare, executate la un imobil declarat ca fiind în proprietatea lui Anușca Aristomel (socrul lui Țurcanu Florin), situat în municipiul Botoșani, strada Aleea Pajiștei, nr. 13, la care se adaugă și cheltuieli privind achiziționarea unor aparate și bunuri de uz casnic.
În schimbul acestor foloase, Ţurcanu i-a promis omului de afaceri că își va folosi influența dată de ascendentul funcției pe care o deține, pentru a interveni asupra unor funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani și din cadrul a două primării, Dângeni şi Avrămeni, în scopul de a-i determina să faciliteze atribuirea, prin încredințare directă, a trei contracte de lucrări și furnizare de bunuri, în valoare de peste 600.000 lei, către firmele administrate de Bîrsan, lucru care s-a și întâmplat ulterior, precum şi că are influență și că va interveni asupra membrilor comisiilor de licitație, funcționari publici din cadrul Consiliului Județean Botoșani, cu atribuții în materia achizițiilor publice, pentru a-i determina pe aceștia să favorizeze una din firmele omului de afaceri pentru câștigarea unor licitații publice privind contracte de execuție lucrări a căror finanțare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat și bugetul local.
De asemenea, în perioada august 2013 – ianuarie 2015, Ţurcanu a ascuns și a disimulat adevărata natură a provenienţei, a dispoziţiei şi a proprietăţii asupra imobilului din strada Aleea Pajiștei, nr. 13, imobil care a fost construit și finanțat gratuit, cu suma de 272.906,16 lei, de către SC Cornell's Floor SRL și de către Marcel Bîrsan, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă.
În ceea ce-l priveşte pe Aristomel Anuşca, în perioada 2013-2014, acesta l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul Țurcanu Florin, intermediind primirea sumelor de bani și a foloasele necuvenite în cuantum de 272.906,16 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcție și amenajare efectuate la imobilul din Aleea Pajiștei, nr. 13, foloase remise de către inculpatul Bîrsan Vasile Marcel.
Şi asta în schimbul promisiunilor lui Țurcanu Florin că își va folosi influența și că va interveni pe lângă funcționari publici din Consiliul Județean Botoșani, pentru a-i determina să faciliteze atribuirea, prin încredințare directă, a trei contracte de lucrări și furnizare de bunuri către SC Omniutil SRL și SC Tino Unitrans SRL, dar şi pentru a-i determina să favorizeze firma SC Cornell's Floor SRL, în asociere cu alte firme sau ca și subcontractant în cadrul unei asocieri, pentru câștigarea licitațiilor publice astfel încât să-i fie atribuite contracte de execuție lucrări a căror finanțare era asigurată din fonduri provenind de la Uniunea Europeană, bugetul de stat și bugetul local. Mai exact, era vorba de lucrările privind "Reabilitarea și valorificarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Complexul Monahal Coșula", "Modernizare DJ 207N Botoșani-Curtești-Cristești – DN 28B, km 0+900-13+900" și "Modernizare DJ 208H Pădureni-Coșula-Buda, km 34+150-39+150".
Mai mult, în perioada august 2013- ianuarie 2015, tatăl parlamentarului Roxana Anuşca- Ţurcanu l-a ajutat pe Florin Țurcanu, ginerele său, să ascundă și să disimuleze adevărata natură a provenienței, a dispoziției și a proprietății imobilului din strada Aleea Pajiștei, nr. 13, care a fost construit și finanțat gratuit de către SC Cornells Floor SRL și Bîrsan, cu suma de 272.906,16 lei, cunoscând că bunurile astfel dobândite provin din săvârșirea unei infracțiuni.
Acțiunile desfășurate de complicele Aristomel Anuşca au constat în încheierea, la data de 8 august 2013, unui contract de antrepriză fictiv pentru construirea imobilului cu SC Paltinul G.B.SRL, în scopul ascunderii și disimulării beneficiarului real al construcției imobilului – inculpatul Țurcanu Florin - precum și a originii reale a materialelor de construcție și a manoperei gratuite folosite la construcția imobilului și care proveneau de la SC Cornell s Floor SRL și SC Omniutil SRL, în sprijinul acordat autorului pentru dobândirea sumelor de bani în cuantum total de 156.238 lei remise gratuit de Bîrsan Vasile Marcel și care în final, au ajuns prin intermediul complicelui în contul bancar al SC Paltinul GB SRL Botoșani.
De asemenea, după finalizarea lucrărilor de construcție, Anuşca şi-a sprijinit ginerele în scopul ca acesta să-și mascheze și să ascundă calitatea de beneficiar real al construcțiilor executate și de proprietar în fapt asupra imobilului, şi ca să disimuleze proprietatea asupra imobilului dobândit din săvârșirea unei infracțiuni, efectuând demersuri la instituțiile și firmele abilitate, respectiv la Consiliul Județean Botoșani, Primăria municipiului Botoșani, E-on Energie SA, OCPI Botoșani precum şi la trei firme având ca obiect activităţi de proiectare.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului pe casa de locuit din Aleea Pajiștei, nr. 13 care formează infracţiunii de trafic de influenţă, în vederea asigurării posibilităţii de executare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale până la concurenţa sumei de 272.906,16 lei, măsura asiguratorie fiind menţinută de judecătorul de drepturi şi libertăți de la instanţa competentă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoşani, cu propunere de menţinere a măsurii preventive luată faţă de Ţurcanu Florin şi de menţinere a măsurii asigurătorii dispuse în cauză.
"Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se arată în finalul comunicatului DNA.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșani sub Cod Galben, cum se circulă pe drumurile naționale din zona Moldovei, după primul val de ninsori
Ninsori ușoare se mai înregistrează în județele Suceava, Botoșani și Neamț, iar carosabilul se prezintă umed cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 0-3 cm în zona montană a jude...
Gigi Becali, după eșecul de la Botoșani: ”Mândria nu are scuze” / ”Mi-a dat Dumnezeu o palmă!” (Video)
FCSB a irosit, astfel, șansa de a avansa în primele 3 din campionat și rămâne pe locul 6 după 16 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României. ”Ch...
La un pas de a rămâne fără case, pompierii au intervenit rapid și le-au salvat locuințele!
Două case au fost în pericol, noaptea trecută, după ce funinginea din coșul de fum s-a aprins. S-a întâmplat în localitățile Iacobeni și Oneaga. Pompierii din c...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.46 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici