Weekend-ul trecut: 391 de efective de poliție și din celelalte instituții de la Botoșani au făcut sute de controale pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID - 19

Toate structurile teritoriale ale M.A.I. de la Botoșani au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat în perioada 31 iulie- 02 august împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID - 19.

În total, 391 efective de poliție, jandarmerie, poliție locală, pompieri, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic, precum și pe plaja Stânca-Costești, au anunțat astăzi polițiștii de la Botoșani.

 

„Cu această ocazie, au fost verificate 301 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Echipele mixte de control au constatat 253 de sancțiuni contravenționale, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 118.290 lei. Astfel, au fost depistate 31 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, iar un operator economic a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 2000 lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese”, au precizat reprezentanții poliției de la Botoșani.

Tot în această perioadă au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 158 pentru nerespectarea normelor în vigoare privind circulația pe drumurile publice și alte 24 de sancțiuni pentru încălcarea legislației pe linie economică.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au dispus confiscarea unui număr de 220 țigarete de proveniență Duty Free, netimbrate fiscal, în cauza fiind intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii prevăzute si pedepsite de Legea nr.86 din 2006.

„Aceste acțiuni preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă, pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară și distanțare fizică, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2”, au mai adăugat polițiștii de la Botoșani. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...

Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului

astăzi, 12:21

În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...

Sucevenii se amuză: Cum arată noul ”județ al geniilor” / Fost prefect: ”Vor să șteargă Botoșaniul de pe hartă!”

astăzi, 10:48

O pagină de socializare a lansat în spațiul public o imagine ”adaptată” noilor discuții cu privire la reforma administrativă a țării, un proiect anunțat în ultimele să...