Vremea se răcește brusc: cod galben de vânt la munte și ploi în toată țara

După trei zile cu temperaturi de primăvară, vremea se răcește brusc. La munte este cod galben de vânt puternic și ninsori, iar de marţi, în țară, vin ploile, iar temperaturile scad semnificativ.

Meteorologul Mihai Timu a explicat la Digi24 că temperaturile vor scădea treptat în zilele următoare, astfel că în ţară va ninge, în unele zone urmând să se depună strat consistent de zăpadă, iar vântul va sufla în rafale cu peste 100 de kilometri, viscolind zăpada.

 

Aerul rece va pătrunde în România marţi, şi se va resimţi mai întâi la munte, unde vor fi ploi, lapoviţă şi ninsoare, urmând ca aceste fenomene meteorologice să se extindă în toată ţara.

Încă de marţi, la munte se va depune strat consistent de zăpadă, a spus meteorologul, potrivit sursei citate.

În celelalte zone vor fi, iniţial, ploi, începând ca, de miercuri, să fie înlocuite de ninsori care vor cuprinde Maramureşul, Transilvania şi nordul Moldovei.

Miercuri seară, va începe să ningă în jumătatea de sud a ţării, inclusiv în Bucureşti, iar vântul va viscoli zăpada.

Temperaturile vor scădea, astfel că la jumătatea săptămânii nu vor mai depăşi maxima de 7 - 8 grade Celsius. Noaptea va fi ger, maximele fiind de minus 10 grade Celsius.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...