Vremea își face de cap: Ploi, vijelii și grindină!

Vineri și sâmbătă sunt în vigoare două atenționări de vreme rea, emise de Administrația Națională de Meteorologie.
 
Prima avertizare, de COD GALBEN, care vizează și județul Botoșani, este valabilă în intervalul 31 mai, ora 12.00 – 1 iunie ora 10.00. În intervalul menționat, vremea va fi instabilă. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp. Instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și în următoarele zile, în cea mai mare parte a țării.
 
O atenționare de COD PORTOCALIU a fost emisă vineri, pentru intervalul 31 mai, ora 15.00 – 1 iunie, ora 10.00 (vezi harta). Fenomenele vizate: ploi abundente; instabilitate atmosferică, temporar deosebit de accentuată. În cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, va ploua torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40...50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp. În special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...