Urmează două nopți cu ger crâncen! ISU Botoșani a făcut un apel la respectarea măsurilor de siguranță pentru perioadele foarte reci

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a făcut în această seară un apel la respectarea măsurilor de siguranță pe perioadele geroase. Un vortex polar va lovi România, iar temperaturile vor scădea chiar și până la minus 20 de grade Celsius.

Meteorologii au anunțat astăzi că un val de aer polar va lovi mai multe regiuni din România, iar temperaturile vor scădea sub normalul perioadei. Cel mai frig va fi în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar și în noaptea de sâmbătă spre duminică.

 

Gerul va pune stăpânire pe timpul nopții mai ales pe nordul Moldovei, dar chiar și în timpul zilei temperaturile vor fi scăzute. Este vorba doar de câteva zile, pentru că de luni scăpăm de ninsori și ger, iar vremea se va încălzi chiar mai mult decât ar fi firesc pentru luna februarie. Aceste două nopți vor fi însă foarte geroase.

“Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru următoarea perioadă, mai ales pe timpul nopții, vă recomandăm să acordați o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, dar şi la locul de muncă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti, dar şi de bunuri materiale”, au explicat reprezentanții ISU Botoșani.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care ar putea să apară la exploatarea sobelor şi a coşurilor de fum, ISU Botoșani a făcut o serie de recomandări:

- verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

- nu supraîncălziţi sobele;

- montați pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m;

- nu introduceți în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul și nu lăsați uşa de la focar deschisă;

- stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi ;

- nu asezați aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

- nu asezați materiale combustibile pe mijloacele de încălzire locală sau electrice;

- decuplați aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuința;

- nu lasați niciodata copiii nesupravegheați cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcțiune.

- evitați deplasările pe distanțe lungi;

- evitați expunerea la frig;

- consumați ceaiuri calde;

- folosiți îmbrăcăminte adecvată, evitând însă supraîncălzirea organismului;

- protejați-vă extremitățile prin purtarea de mânuși, căciuli;

- evitați trecerea în mod brusc din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;

- purtați încălțăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile.

Orice situație de urgență trebuie să fie anunțată la numărul 112.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

Thursday, 22 October 2026

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

Thursday, 22 October 2026

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

Thursday, 22 October 2026

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...