Probabil că aceeaşi întrebare şi-au pus-o două surori dintr-o comună botoşăneană, care au fost obligate să suporte un calvar ce se desfăşura în propria lor casă. Violate de tatăl natural, respectiv tatăl vitreg, cele două surori sunt acum în monitorizarea psihologilor de la Protecţia Copilului.
Ce se întâmplă cu individul ce poartă calitatea de tată? Tocmai a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru viol şi violenţă în familie.
Poveste rurală, cu alcool şi violenţă
În timpul anchetei, procurorii au aflat că individul de 38 de ani trăia în concubinaj cu mama fetelor de aproape 20 de ani. A crescut-o pe fiica partenerei de viaţă ca pe propria-i fiică, alături de alţi patru copii pe care i-a făcut femeii care i-a stat alături. Cunoscut în localitatea de domiciliu drept un om violent cu membrii familiei şi consumator cronic de băuturi alcoolice, individul a alunecat pe-o pantă care a adus nenorocirea. Din ianuarie 2015 a început coşmarul fiicei vitrege, care avea atunci 17 ani- aflând că are un prieten în sat, individul a început să aibă o atitudine agresivă şi ameninţătoare, reproşându-i fetei că întreţine relaţii sexuale cu respectivul băiat. A durat o jumătate de an, până când, în iunie, a profitat de faptul că a rămas singur acasă cu fiica vitregă şi a violat-o. La scurt timp şi-a violat şi fiica naturală, în vârstă de 15 ani, dar fetele nu ştiau că împart acelaşi coşmar.
Individul recunoaşte faptele, dar dă vina pe alcool
În fața anchetatorilor, Dumitru A. a recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu ambele fete, dar a spus că de fiecare dată când s-a întâmplat acest lucru era în stare de ebrietate, iar fetele ar fi fost de acord să se culce cu el. Potrivit anchetatorilor, dacă în cazul uneia dintre fete, din probatoriul administrat a rezultat că a fost victima a patru acte materiale de viol, în cazul surorii sale, pornind de la premisa că fapta se petrecea cel puţin o dată pe săptămână, în intervalul septembrie 2015- aprilie 2016, rezultă cel puţin 60 de acte materiale ale infracţiunii de viol.
După înregistrarea dosarului la Judecătoria Botoşani va urma dezbaterea lui pe fond, în condiţiile în care cel puţin până la începutul lunii iunie se va afla în arest preventiv. Dacă Dumitru A. va fi găsit vinovat, ar putea sta în puşcărie şi 12 ani.