Transportul rutier de persoane ar putea fi oprit în întreaga țară după Referendum

Transportul rutier de persoane ar putea fi oprit în întreaga țară după Referendum

Transportul rutier de persoane va fi oprit in intreaga tara dupa Referendumul din 6 si 7 octombrie si vor fi proteste la Guvern in cazul in care modificarile privind transporturile rutiere vor fi adoptate in forma actuala, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Vasile Stefanescu, presedintele COTAR.

Acesta a precizat, totodata, ca autoritatile abilitate pot stabili daca organizatia pe care o reprezinta, Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), detine monopolul de care vorbeste ministrul Transporturilor, Lucian Sova.

"Inteleg ca domnul ministru Sova (ministrul Transporturilor, n.r.) a insistat asupra faptului ca noi detinem un monopol. Ce inseamna monopol daca sunt organe abilitate care pot constata daca este vorba despre monopol, daca firme care au respectat caietul de sarcini si atribuire si punctaj s-au inscris si au castigat inseamna monopol, atunci domnia sa trebuie sa sesizeze organele abilitate ale statului. In acelasi timp, acest nou program de transport se vrea facut si pentru transportatorii romani, trebuie sa avem timpul necesar de a achizitiona aceste noi autobuze. Altfel, nu avem cum. Nimeni nu ne va produce in momentul de fata, in 4 - 5 luni de zile 1.000 - 1.500 de autobuze. Deci, pentru a putea participa si castiga aceasta atribuire trebuie sa avem autobuze noi. Nu avem nimic impotriva, dar dati-ne timpul necesar. Sau haideti sa discutam", a spus Stefanescu.

Liderul COTAR a mentionat faptul ca un vot majoritar in legatura cu prelungirea termenului pana la care se pot face achizitii de autovehicule noi de transport a fost dat la inceputul anului in cadrul unei intalniri la care a fost prezent si ministrul Transporturilor, Lucian Sova.

"Nu poti sa vii cu 4 - 5 luni de zile inainte, cu toate ca ministrul Sova, la inceputul anului, a promis ferm ca va face o prelungire a termenului. Si nu era numai Stefanescu de fata sau membrii COTAR, erau toti transportatorii de persoane, la Ziua Cargo la Brasov. Atunci, domnia sa a supus la vot si a zis: "Cine este pentru prelungire?". Toata lumea a ridicat mana si a votat pentru prelungire... Nu s-a spus sa facem adresele catre minister si le voi aproba si fac prelungirea programului de transport, ne-a spus ministrul. Acum vine domnia sa si spune "Nu mai imi convine! Vreau sa facem altfel". De ce? Nu stim de ce se tine dansul de aceste prevederi. Nu vreau sa vorbesc cu pacat, dar poate undeva, dupa colt, cineva sta pitit cu sute de autobuze si care vrea sa participe la licitatie, dar deja le are cumparate. Noi nu le avem", a sustinut Vasile Stefanescu.

Intrebat ce se va intampla daca in cele doua zile de protest programate, autoritatile nu vor raspunde cererilor venite din partea transportatorilor, oficialul COTAR a precizat ca se va ajunge la blocarea totala a transportului rutier de persoane in intreaga tara.

"Noi am stat doua zile in fata ministrului si nu s-a intamplat nimic. Nu ne ramane decat, daca domnia sa va incerca totusi sa dea acest Ordin, peste doua saptamani, dupa referendum, sa fim in fata Guvernului si concomitent sa oprim transportul in toata tara", a atentionat presedintele COTAR.

La randul sau, prim vicepresedintele COTAR, Ion Comusi, a declarat ca protestele vor fi anulate doar daca se va retrage proiectul de modificare. "De asemenea, cerem modificarea Legii taximetriei si a celei care reglementeaza activitatea 'rent a car'. Am depus solicitari la Ministerul Transporturilor, in repetate randuri. Dorim ca activitatea de 'rent a car' sa fie trecuta in administratia ARR, pentru a exista o mai buna coordonare si functionare a acesteia', a afirmat Comusi.

Referitor la protestele anuntate de catre transportatori, ministrul Transporturilor, Lucian Sova, a declarat, marti, ca 325 de firme efectueaza in exclusivitate in Romania, de peste 15 ani, transportul regulat de pasageri, iar in cazul in care reglementarile in domeniu raman la fel o alta firma autorizata, dar care nu face parte din grupul celor 325, nu va putea sa desfasoare o astfel de activitate.

Seful de la Transporturi a mentionat ca fara aceasta reglementare pe care a initiat-o Ministerul Transporturilor, aflata in dezbatere publica, "nici pe urmatorii 6 ani nu ar trebui ca o alta firma decat cele 325 sa efectueze acest tip de activitati".

Cateva zeci de transportatori protesteaza la aceasta ora in fata Ministerului Transportului si solicita autoritatilor eliminarea unui subpunct de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social care prevede modificari in organizarea si efectuarea transporturilor rutiere.

Traficul este restrictionat in zona Garii de Nord.

Potrivit organizatorilor, la evenimentul programat intre orele 9:00 - 15:00 ar urma sa participe aproximativ 700 de persoane. De asemenea, 250 de autocare si microbuze care apartin patronatelor din domeniul de activitate, privind transportul de persoane din Bucuresti si din tara, vor stationa in fata ministerului de resort.

Protestele vor continua si joi, 27 septembrie, in acelasi loc, arata business24.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Candidații pentru funcțiile de primar și consilieri locali în comuna Mihai Eminescu și-au depus candidaturile!

astăzi, 15:31
4

Verginel Gireadă, candidatul din partea Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani pentru funcția de primar al comunei Mihai Eminescu, și-a depus candidatura la Biroul Electoral de ...

Copil de trei ani rămas blocat în apartament. Bunica a chemat urgent pompierii! (Foto)

astăzi, 14:50
146

Într-o clipă de neatenție, un copil de trei ani, din municipiul Dorohoi, a rămas blocat într-un apartament situat la etajul IV. La fața locului au ajuns, în cel mai scur...

(P) Renovare de nota 10: cele mai populare dileme şi cum să le faci faţă

astăzi, 14:47
36

Renovările interioare nu sunt deloc uşoare, mai ales atunci când te loveşti de probleme pe care nu ştii cum să le soluţionezi. Fie că reamenajezi o casă, fie că urmează să te muţi &i...