Studiu: România, cel mai grav caz de regres al democrației!

România figurează printre cele cinci state ale lumii unde, în ultimii ani s-au înregistrat cele mai mari regrese ale democrației, relevă studiul „Starea globală a democrației 2019”, realizat de International Institute for Democracy and Electoral Assistance, o organizație interguvernamentală cu sediul la Stockholm, care are ca scop promovarea democrației.

Studiul a fost dat publicității marți, 19 noiembrie, și acoperă perioada de timp până la finele anului 2018.

 

Studiul definește conceptul de „regres democratic” ca fiind o formă particulară de erodare a democrației, formă care „implică slăbirea graduală și intenționată a sistemului de control și echilibru și îngrădirea libertăților civile”. Acest fenomen, notează autorii, a devenit mai frecvent, pe plan global, în ultima decadă.

Potrivit documentului, în 2018, zece țări din lume se confruntau cu un regres al democrației, iar cele mai grave cazuri sunt Ungaria, Polonia, România, Serbia și Turcia.

În dreptul țării noastre sunt menționați ca ani ai regresului democratic 2017 și 2018, din acest punct de vedere România fiind cea mai nou venită în grup. Comparativ, în Ungaria, studiul consideră că democrația este în regres din 2006, în Polonia din 2013, iar în Turcia din 2008.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

astăzi, 21:04

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

astăzi, 20:48

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...