În toate județele țarii, inclusiv în Botoșani, vor avea loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.
Începând cu luna august a anului curent, *în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 - 11.00, vor fi acționate sirenele de alarmare publică* existente la nivel național.
Simulările vor începe miercuri, 02 august a.c. și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală.
Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean* și vor face obiectul unor analize în comitetul județean pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.
Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care *asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.
În perioada 18-21 aprilie a.c., IGSU a desfășurat, la nivel național, cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care anunță situațiile de protecție civilă.
Timp de patru zile au fost verificate 6.680 de sirene, din totalul celor 7.713 de mijloace tehnice de alarmare existente la nivel național.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
Sirenele de avertizare sună, din nou, la Botoşani
Stiri Botosani Tuesday, 1 August 2017 ActualitateInspectoratul Județean pentru Situații de Urgență va desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Universul construcțiilor creative și al distracției inteligente
LEGO: mai mult decât “cărămizi” colorate De la lansarea primelor seturi în anii 1950, LEGO a devenit un fenomen global. Sistemul de cărămizi modulare permite c...
Când mintea nu mai tace: cum te pot ajuta uleiurile esențiale să reduci stresul
Stresul nu apare mereu ca o explozie. Uneori seamănă mai degrabă cu un fir întins prea mult timp. Te obișnuiești cu tensiunea, cu graba, cu agitația permanentă, până când org...
Performanță maximă pentru flotele auto: Explorează cum lubrifianții Q8Oils optimizează eficiența, reduc costurile și prelungesc durata de viață a motoarelor!
Acest articol explorează beneficiile utilizării lubrifianților premium, precum cei de la Q8Oils, și impactul lor pozitiv asupra performanței generale a flotelor auto. Împreună vom descoper...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.61 secunde