Semne: Jumătate din IMM-urile europene nu știu dacă vor rezista în următoarele 12 luni

Peste jumătate dintre IMM-urile europene, care asigură două treimi din locurile de muncă din UE, se tem că nu vor supraviețui următoarelor 12 luni, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță McKinsey, scrie Euractiv.

Sondajul a fost realizat în luna august, înainte de accelerarea numărului de îmbolnăviri din Europa, situație care a forțat mai multe guverne să impună noi restricții asupra activității economice.

Tot mai mulți specialiști avertizează asupra riscului creșterii numărului de insolvențe, Fondul Monetar Internațional insistând asupra necesității ca statele să își amplifice sprijinul acordat acestor companii în contextul pandemiei.

 

“Decidenţii trebuie să facă orice este nevoie pentru a ţine sub control pandemia şi consecinţele sale economice şi să nu retragă prematur măsurile de sprijin, pentru a evita greşelile făcute în perioada crizei financiare”, a subliniat recent FMI. “Pentru companii, politicile trebuie să meargă dincolo de sprijin de lichiditate şi să se asigure că firmele sănătoase, dar care acum sunt insolvente pot rămâne în activitate”, a adăugat FMI, citând măsuri precum facilitarea restructurării datoriilor şi punerea la dispoziţie de capital pentru firmele sănătoase.

Potrivit sondajului realizat de McKinsey în rândul a peste 2.000 de IMM-uri din primele cinci economii europene (Germania, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie), 55% din aceste companii se aşteaptă să închidă până în luna septembrie a anului următor, dacă veniturile lor vor rămâne la nivelul actual.

Dacă traiectoria actuală se menţine, unul din zece IMM-uri se aşteaptă să depună cererea de intrare în insolvenţă în decurs de şase luni.

“Aceasta este o povară substanţială asupra sectorului financiar”, subliniază unul din autorii raportului, Zdravko Mladenov, referindu-se la doar una dintre consecinţele unei astfel de evoluţii, care ar putea conduce de asemenea la creşterea şomajului şi la diminuarea nivelului general al investiţiilor în economie.

IMM-urile sunt companii cu mai puțin de 250 de angajaţi. În Europa, aceste firme au peste 90 de milioane de angajaţi însă talia lor mică le face vulnerabile la crizele de lichidităţi. De exemplu, în Spania 83% dintre cele 85.000 de IMM-uri care au intrat în insolvenţă începând din februarie aveau mai puţin de cinci angajaţi.

Economiştii intervievaţi de Reuters luna trecută prognozau că economia zonei euro va înregistra o creştere de doar 5,5% anul viitor, după o cădere de aproape 8% în acest an, dar au avertizat că şi această revenire modestă este în pericol în urma unei noi răspândiri a virusului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...

Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național

astăzi, 10:15

Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...