SAPTAMANA NEAGRA - Inca un tanar mort pe soselele judetului!
Stiri Botosani Friday, 23 January 2009 ActualitateIn ciuda sosirii la fata locului a unui echipaj de reanimare de la Ambulanta Botosani, tanarul nu a mai putut fi salvat.
Petrica Enea, victima de nici 20 de ani, este din satul Bobulesti si, potrivit martorilor, a murit in conditii groaznice.
Din primele cercetari ale politiei, se pare ca baiatul dormea intins pe carosabil, pe sensul opus de deplasare a unui autoturism Dacia 1310, condus de Mihai S., de 35 de ani.
Soferul de pe Dacia a intrat in depasirea unui autoturism parcat pe partea dreapta, insa din sens opus venea o alta masina, luminile de la farurile acesteia facand imposibil ca baiatul intins pe asfalt sa fie observat. Rotile Daciei au trecut peste mijlocul acestuia, decesul fiind aproape instantaneu.
Potrivit cadrelor medicale, tanarul a suferit traumatisme deschise la nivelul capului, abdomenului si picioarelor, precum si la nivelul organelor interne.
Politistii sositi la fata locului au demarat o ancheta si s-a dispus efectuarea unei necropsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului, existand si varianta ca acesta sa fi fost deja mort.
Accidentul vine la o zi de la un alt groaznic accident, petrecut in zona Baisa, unde un tanar de 23 de ani si-a pierdut viata, iar alti doi sunt raniti, dupa ce masina scapata de sub control s-a izbit puternic intr-un copac de pe marginea drumului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea, la Botoșani, în perioada următoare: ”Producţia în cogenerare este mult mai eficientă!”
Facturile la încălzire şi apă caldă ar putea scădea în perioada următoare în judeţul Botoşani. Societatea locală de termoficare a finalizat o investiţie strategică ce prom...
UAIC a început cazările pentru anul universitar 2026–2027. Tarifele rămân neschimbate! - FOTO
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a început luni, 21 septembrie 2026, procesul de cazare a studenților pentru anul universitar 2026–2027. În total, 5....
Călin Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, după aproape 9 ore de percheziții!
Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost reținut de DIICOT, în dosarul în care e acuzat de înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Conform surselor judiciare, G...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.28 secunde