Psihologul Lenke Iuhoș: Cyberbullying, mai periculos decât cel din școală

Psihologul Lenke Iuhoș: Cyberbullying, mai periculos decât cel din școală

 Lenke Iuhoș  

Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic asupra copiilor de către alți copii și se manifestă foarte des în mediul școlar. De câțiva ani însă, acest fenomen devine tot mai periculos și imprevizibil, deoarece s-a mutat în mediul online, unde cel care abuzează nu are nevoie de mușchi, ci de o identitate falsă și informații compromițătoare despre cel abuzat.
 
În opinia psihologului Lenke Iuhoș, specializată în psihologia adolescenților, fenomenul de cyberbullying este de cel puțin 10 ori mai periculos decât hărțuirea la școală, deoarece elementele de identificare a abuzatorului lipsesc, drept pentru care nu va exista un punct în care abuzatorul să înceteze acțiunile; ba din contră, se va hrăni cu suferința celui abuzat, iar cu cât teama acestuia este mai mare, iar controlul său devine tot mai evident, cu atât abuzatorul va recurge la metode și mai inventive pentru a-l traumatiza.

Psihologul Lenke Iuhoș afirmă că există câteva acțiuni pe care adolescenții abuzați ar putea să le întreprindă atunci când sunt hărțuiți online de un cont anonim:

1. Nu este vina ta! “Tu doar ai simțit nevoia să comunici cu cineva, să socializezi, să fii deschis către nou, așadar nu este vina ta că ai avut ghinionul de a da peste o persoană care nu ți-a apreciat sinceritatea, încrederea, ba chiar le-a folosit împotriva ta. Ia-o ca pe o lecție de viață, deoarece vei mai cunoaște oameni care nu merită încrederea ta și vei învăța în timp să îi triezi”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

2. Nu mai răspunde celui care te hărțuiește și blochează-i profilul. “Persoana care te hărțuiește online se hrănește cu fricile tale, așadar cea mai greșită strategie este să escaladezi discuțiile cu el. Dacă îi vei întrerupe fluxul comunicațional, acesta se va plictisi și se va îndrepta către altă victimă căreia să-i afle slăbiciunile și să le exploateze. Atâta timp cât nu îi răspunzi, nu reprezinți un interes pentru el. Ideal este să îi blochezi profilul, astfel încât să nu te mai poată contacta”, declară psihologul Lenke Iuhoș.

3. Salvează toată conversația! “Vorbele se pierd, dar ce e scris rămâne. În cazul în care te simţi atacat, poţi face un fişier cu acele vorbe scrise. Salvează tot ceea ce este scris şi e deranjant, nu lăsa să treacă timp, mai ales că sunt uşor de şters. E bine să ştii că în cazul în care trebuie să reproduci conversaţia, e posibil să nu poţi reda exact cum ţi s-a adresat. În altă ordine de idei, când salvezi o discuţie, aceea se salvează ca o cronologie cu dată şi oră, acestea fiind elemente foarte importante în astfel de situații ameninţătoare. Nu uita că are o importanţă aparte şi numărul cuvintelor jignitoare, a pozelor care chiar nu pot fi descrise cu exactitate. Salvarea celor scrise respectă realitatea”, explică psihologul Lenke Iuhoș.

4. Schimbă-ți parola, protejează-ți contul! “A te proteja este deja un pas sigur spre independenţă, iar autonomia personală se învaţă prin experienţă. Află că e bine să ştii ce e periculos pentru tine, prin discuţii simple cu adulţii din familie sau din şcoală. Lumea online-ului e plină de efecte care nu sunt bune pentru noi. Aşa sunt şi acele persoane care arată că glumesc, însă intră direct în viaţa noastră umilind şi jignind. E uşor de facut un pas foarte sigur, să schimbi parola pentru a-ți proteja contul personal. Acest lucru ţine de tine intimitatea ta. Schimbările, şi în cazul parolei, reîmprospătează situaţia neplăcută”, este de părere specialistul.

5. Nu îți fie rușine să ceri ajutor! “Ajutorul se cere, e normal să nu ştii ce să faci în situații deranjante, care pot fi dăunătoare sau chiar periculoase pentru viața ta. Orice moment de criză are clipe în care oamenii decid şi acţionează mai bine împreună. Acele atacuri de pe internet nu sunt nişte mesaje normale, acceptate de societate, așadar să ceri ajutorul atunci când simţi un abuz prin mesaje, comentarii la profil, înseamna că ești o persoană responsanbilă”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Apel la solidaritate! Un tată din Botoșani a murit departe de casă!

Saturday, 28 March 2026

Un bărbat din Botoșani a murit, vineri, departe de casă, în Italia. Botoșăneanul de 67 de ani a pierdut lupta cu o boală, un cancer galopant descoperit în urmă cu două luni. &Ic...

Un preot cu rădăcini botoșănene a plecat la Domnul: „A slujit Biserica cu mult devotament”

Saturday, 28 March 2026

Vineri, 27 martie 2026, a trecut la cele veșnice, după o scurtă și grea suferință, preotul paroh Aurel Fediuc din parohia Crai Nou, protopopiatul Timișoara I. Născut la data de 22 ianuarie ...

Accident mortal într-o comună din Botoșani: Un ambulanțier aflat în timpul liber a intervenit la fața locului!

Saturday, 28 March 2026

Serviciul de Ambulanță Județean a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Suharău, sat Plevna. La locul solicitării, un coleg al Serviciului Județean de Amb...

-->