PROTEST la Havârna din cauza drumurilor! “Ne-am săturat! Vrem să trăim civilizat!" GALERIE FOTO, VIDEO

Sătui ca în anul 2015, într-o È›ară europeană, să trăiască într-o localitate în care nu există niciun petic de asfalt, zeci de localnici din mai multe sate din comuna Havârna È™i-au strigat duminică nemulÈ›umirea.

Aproximativ 40 de autoturisme, dar È™i căruÈ›e, È™i peste 100 de oameni, s-au adunat la Școala din satul BalinÈ›i, de unde au plecat într-un marÈ™ prin satele BalinÈ›i, Tătărășeni È™i Gârbeni, până la intersecÈ›ia cu drumul judeÈ›ean.

Oamenii au venit cu tricolorul È™i steaguri albe, dar È™i cu pancarte, pe care au scris diferite mesaje la adresa autorităților locale, în special a primarului Gheorghe Jităreanu, pe care îl acuză că de trei mandate nu a fost în stare să asfalteze nici măcar un kilometru de drum comunal.

“Vrem să se asfalteze drumul Gârbeni-Tătărășeni-BalinÈ›i. Drumurile din comună sunt într-o stare avansată de deteriorare, din anii ‘70 nu s-a pus niciun petic de asfalt, Primăria nu face nimic în sensul acesta, deÈ™i avem plătite studii de fezabilitate încă din 2007. Nu există comunicare, noi nu ÅŸtim ce se întâmplă la Primărie, iar oamenii sunt timoraÅ£i. Noi ne-am săturat să nu putem sta decât cu geamurile închise să ne intre praful în case, să nu putem lua masa afară. De trei mandate, primarul nu a reuÅŸit decât să asfalteze doi kilometri de drum", a spus Angel Ciobanu, unul dintre cei care a iniÈ›iat protestul.

“Sperăm că autoritățile să înÈ›eleagă că noi trăim de atâÈ›ia ani de zile în niÈ™te condiÈ›ii mizere. Nu am avut asfalt niciodată, pe timp de vară este un praf de nedescris, copiii inhalează praf zi de zi. Poate cineva ne aude că avem È™i noi nevoi È™i vrem să trăim civilizat. Ne-am săturat", a spus un alt participant la protest.
 

Oamenii din comuna Havârna îÈ™i doresc È™i pietruirea unui drum care duce către satul Niculcea È™i pe care abia se poate ajunge din cauza stării proaste, iar când plouă este aproape imposibili de circulat pe acolo.

“Este un sat izolat de lume È™i nici piatră nu se pune. Vrem să tragem un semnal de alarmă. Este un calvar pentru toÈ›i cetățenii. Nu poÈ›i È›ine un geam deschis, trebuie să stai cu masca pe gură din cauza prafului. Trăim undeva în Evul Mediu. Datoria noastră este să tragem un semnal de alarmă către Primărie, către Consiliul JudeÈ›ean", a spus È™i Dumitru Răileanu.

ToÈ›i cei care s-au adunat la Școala din BalinÈ›i au plecat într-un marÈ™ pe o distanță de câÈ›iva kilometru, claxonând È™i fluturând steaguri.

Cei care au organizat protestul au spus că acesta nu este unul politic, deși printre protestatari a putut fi văzut și Dan Ionescu, secretarul PMP Botoșani.

Convoiul de maÈ™ini a fost însoÈ›it de un echipaj de PoliÈ›ie È™i unul de jandarmi, marÈ™ul fiind unul autorizat.
































 

 

Spune-ne opinia ta