Proiect: Păcănelele, interzise la o distanță mai mică de 200 de metri de şcoli

Un senator a propus un proiect de reglementare a legii privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, în sensul interzicerii înfiinţării activităţii de tip slot-machine la o distanţă mai mică de 200 de metri faţă de intrarea în unitatea de învăţământ sau în incinta unui condominiu.

"Iniţiativa prevede în plus dovada că intrarea în spaţiul propus pentru activitatea de tip slot-machine nu este situată la o distanţă mai mică de 200 de metri faţă de intrarea în unitatea, instituţia de învăţământ, spaţiul destinat educaţiei şi formării profesionale sau unitatea care oferă educaţie extraşcolară din cadrul învăţământului preuniversitar, respectiv spaţiul propus pentru activitatea de tip slot-machine nu este situat în incinta unui condominiu", prevede proiectul de act normativ inițiat de senatorul PMP Cătălin Lucian Iliescu.

 

În opinia iniţiatorului, legislaţia privind jocurile de noroc protejează copiii şi tinerii, "dar numai parţial".

În prezent, OUG nr.77/2009 prevede că pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, operatorii economici trebuie să facă dovada că spaţiul propus nu este situat în incinta unui aşezământ de învăţământ, inclusiv campusurile aferente acestuia, unor aşezăminte de cultură, artă, sănătate, cu caracter social, de culte religioase şi altele asemenea sau în perimetrul delimitat destinat acestora. Însă nu interzice înfiinţarea locaţiilor specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc în apropierea instituţiilor de învăţământ, a campusurilor aferente, "ceea ce reprezintă un pericol real de corupere a copiilor şi tinerilor", se arată în expunerea de motive.

Din categoria jocurilor de noroc, cele mai extinse şi nocive pentru tineri sunt jocurile de noroc tip slot-machine. Conform datelor statistice, există 311 organizatori de jocuri de tip slot-machine, numai în primele 10 luni ale anului fiind autorizate 71.279 de slot-machine, potrivit proiectului.

Iniţiatorul mai susţine că organizarea activităţii de jocuri de noroc tip slot-machine în condominii, alături de spaţiile cu destinaţia de locuinţe, în special la parterul blocurilor, "prezintă practic acelaşi risc de contaminare a copiilor şi tinerilor cu patima jocurilor de noroc".

Propunerea legislativă mai prevede o normă tranzitorie, conform căreia "operatorii economici care deţin autorizaţie de exploatarea a jocurilor de noroc valabilă la data intrării în vigoare a acestei legi îşi continuă activitatea până la data expirării autorizaţiei".

Proiectul pentru completarea art.15 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc a fost înregistrat la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

astăzi, 18:28

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...