Poliția a dat iama în blatiștii din gări! ”CLEAN STATIONS” – ACŢIUNE ÎN STAŢIILE CFR

Gările din Botoșani și din toată România au fost luate în această dimineață la puricat de polițiști. Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, desfăşoară o acţiune la nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în zona staţiilor CFR.     

Începând de dimineață, timp de 4 ore, peste 1.400 de poliţişti de la transporturi, rutieră şi ordine publică desfăşoară controale în zona a 324 de staţii de cale ferată.

Se are în vedere depistarea călătorilor frauduloşi, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerşetorie şi comerţ ambulant precum şi descurajarea oricăror fapte ilegale.

În activităţi sunt angrenaţi şi jandarmi, poliţişti locali şi colegi de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...