O fată care învăța la Seminarul Teologic Sfântul Gheorghe Botoșani a dispărut! A fost găsită în acestă dimineață!

Rețelele de socializare de la Botoșani au luat foc în această noapte, după ce o fată care învăța la Seminarul Teologic Sfântul Gheorghe Botoșani nu s-a mai întors ieri de la cursuri.

Într-un apel făcut de o colegă, se precizează că “fata din poza se numește Matraș Antonia, aceasta nu a mai ajuns acasă după ce a ieșit de la ore ieri, 13.09”.

Fata este din Sarafinești, iar mama sa, Matraș Adriana, o cauta disperată, iar colega sa chiar a lăsat un număr de telefon pentru contact în cazul în care cineva o vede sau o găsește.

 

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați în această dimineață și de către mama fetei, în vârstă de 35 de ani, că fiica ei, de 16 ani, nu a revenit la domiciliu în seara de 13 septembrie.

Polițișii care s-au deplasat la domiciliul persoanelor respective au apelat telefonic minora, aceasta declarând ca se afla în drum spre casă.

În urmă cu puțin timp, polițiștii au anunțat că minora a fost depistata pe strada Manolești, de unul dintre echipajele de poliție aflate în căutarea acesteia.

În prezent, se afla la sediul Poliția Municipiului Botoșani pentru audieri.

Din primele declarații aceasta a afirmat că pe fondul unor discuții in contradictoriu avute ieri cu parinții săi nu s-a mai întors la domiciliu și că în aceasta perioadă nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Polițiștii vor informa și DGASPC despre această situație, istituție care va face o anchetă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meteorologii au extins Codul Galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au extins  codul galben de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitat...

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

Thursday, 12 November 2026

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

Thursday, 12 November 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...