Modificări la acordarea ajutoarelor de deces

Un proiect de ordonanţă prevede câteva modificări în acordarea ajutorului de deces. Odată ce vor trece de Guvern aceste propuneri, se va lărgi sfera persoanelor care pot obține această sumă de bani. Același proiect mai stabilește și competența teritorială a caselor de pensii de la care se cere ajutorul.

Prima modificare a acordării ajutorului de deces privește persoanele aflate în concediu de creștere a copilului. Ajutorul de deces se va acorda și în cazul decesului acestora sau al unui membru de familie, cu condiția ca persoana în cauză să fi fost asigurată înainte de a intra în concediu și raportul de muncă să fie suspendat.

 

"Ajutorul de deces se acordă și în cazul decesului persoanei aflate în concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 7 ani (...) sau al unui membru de familie al acesteia, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) pct. I sau I din lege (salariați, funcționari publici, asimilați salariaților, aleși - n.red.) și raportul de muncă a fost suspendat", prevede, mai exact, proiectul de ordonanță, care, odată ce va fi adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial, va modifica actuala lege a pensiilor.

În realitate, s-au ivit mai multe cazuri în care, în cazul decesului copilului, mamele nu au putut obține acest ajutor.

A doua modificare vizează persoanele care, la data decesului, nu mai aveau calitatea de asigurat. Dacă, în ultimele 3 luni anterioare decesului, persoana a fost asigurată măcar o zi, atunci ajutorul va fi acordat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...

Autoturism în valoare de peste 80.000 de euro furat din Elveția, descoperit în județul Botoșani! - VIDEO

astăzi, 11:29

În data de 10 noiembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în cooperare cu cei din cadrul Sectorului Poliției de FrontierÄ...

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...