Ministrul de Interne, Marcel Vela: Evitaţi deplasările care nu sunt absolut necesare. Stați acasă - VIDEO

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut, cu puțin timp în urmă, declarații de presă, la sediul instituției.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat ieri că de mâine, luni, în România, va fi instaurată, oficial, starea de urgență, ceea ce presupune măsuri fără precedent în România.

„Starea de urgenţă este o măsură pe care multe ţări europene afectate au luat-o deja în interesul cetăţenilor. Începând de aseară, o echipă formată din reprezentanţi ai tuturor ministerelor a lucrat pentru a trimite premierului nota de fundamentare ce va fi prezentată preşedintelui, în vederea emiterii decretului. Ştiu că e o stare de neînţelegere. Trebuie să conştientizăm că asta e spre binele nostru. Vreau să fac un apel la calm, la solidaritate. Instituţiile statului sunt la datorie. Starea de urgenţă e o măsură care vine în sprijinul autorităţilor pentru a acţiona în sprijinul cetăţenilor”, a declarat Marcel Vela.

 

„Evitaţi deplasările care nu sunt absolut necesare, nu contribuiţi la propagarea mesajelor de panică. Susţineţi eforturile autorităţilor”, mai spune ministrul.

„Vă mulţumesc pentru susţinere. Urmează zile complicate pentru cei din teren, medici, poliţist, jandarmi. Vreau să-i asigur că voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a le asigura resursele. Şi voi puteţi ajuta, stând în case! Vă asigur că MAI are capacitatea de a gestiona orice problemă apărută. Suntem o naţiune puternică, haideţi să arătăm împreună acest lucru!”, a încheiat ministrul Marcel Vela.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Are 14 ani și 12 tentative de suicid. Semnal de ALARMĂ transmis de un asistent medical din Botoșani!

astăzi, 12:20

În timp ce Consiliul Județean al Elevilor din Botoșani își exprimă îngrijorarea cu privire la atitudinea unui profesor față de elevul care vine la școală machiat, un asistent...

Rezerviști din județul Botoșani, chemați în aceste zile la unitățile militare! ANUNȚUL autorităților

astăzi, 11:40

În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX NT-SV-BT...

Ce nu știai despre Crucea-monument din municipiul Botoșani!

astăzi, 11:06

Monumentul Sfintei Cruci va fi și astăzi, 14 septembrie, loc de întâlnire pentru credincioși. Începând cu ora 18:00, aici se vor oficia slujba Aghesmei Mici și Acatistul Sf...