Mihai Tabuleac a semnat un contract de finantare in valoare de 143 de milioane de lei

Consiliul Judeţean Botoşani a semnat contractul de finanţare cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, având ca obiect reglementarea termenilor şi condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile pentru implementarea Proiectului Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Botoşani, în valoare totală de 143.068.697 lei fără TVA.


 
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a deşeurilor cu reducerea impactului asupra mediului în Judeţul Botoşani, prin îmbunătăţirea serviciului de gestionare a deşeurilor şi reducerea numărului de depozite neconforme existente, în conformitate cu practicile şi politicile Uniunii Europene.
 
Sunt convins ca in foarte scurt timp judetul Botosani va dispune de un sistem performant de gestionare a deseurilor, pentru a fi mai curat si a desfasura eficient actvitatea de salubrizare  permitand in acelasi timp, dupa inchiderea depozitului din bariera Sulita, o extindere si o modernizare pentru municipiul Botosani, a precizat Mihai Tabuleac, presedintele Consiliului Judetean.

În cadrul proiectului sunt incluse următoarele componente:
-    construirea Centrului Integrat de Management al deşeurilor în Stăuceni ;
-    construirea staţiilor de transfer şi a platformelor pentru punctele de colectare a deşeurilor ;
-    închiderea intermediară şi finală a depozitelor Botoşani şi Dorohoi ;
-    furnizarea de euro-containere pentru colectarea deşeurilor şi de unităţi de compostare ;
-    furnizarea de vehicule pentru colectarea şi transportul deşeurilor ;
-    supervizare lucrări ;
-    verificare proiecte tehnice ;
-    achiziţionare bunuri electronice, mobilier;
-    suport consultanţă UIP şi conştientizare publică ;
-    asistenţă tehnică pe durata execuţiei lucrărilor ;
-    auditul Proiectului ;
-    delegarea gestiunii serviciilor de colectare a deşeurilor la nivel judeţean ;
-    delegarea gestiunii serviciilor de operare a depozitului ecologic Stăuceni, a staţiilor de transfer şi a transportului până la depozitul ecologic.
 
În urma desfăşurării procedurilor de achiziţie publică, Consiliul Judeţean Botoşani a semnat, în calitate de beneficiar,  conrtactul Furnizarea de vehicule pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere din cadrul proiectului  Sistem integrat de management al deşeurilor în  judeţul Botoşani, cu S.C. EUROSPEED S.R.L. – lider asociere, asociat cu S.C. GRĂDINARIU Import Export S.R.L., în calitate de Furnizor, în valoare de 12.748.000 lei, fără TVA.

Bunurile furnizate, care vor intra în patrimoniul Judeţului Botoşani, sunt:
-    18 bucăţi autogunoiere compactoare de 16 mc;
-    5 bucăţi autospeciale transport containere, cu cârlig şi remorcă;
-    2 bucăţi autocamioane pentru interiorul a 2 staţii de transfer.
 
Vehiculele vor fi concesionate viitorilor operatori ai serviciului de salubrizare, în funcţie de cele 5 zone de colectare şi transfer în care va fi împărţit judeţul, astfel:
-    8 vehicule pentru Zona I Dorohoi;
-    4 vehicule pentru zona II Săvni;
-    3 vehicule pentru zona III Ştefăneşti;
-    6 vehicule pentru zona IV Botoşani;
-    4 vehicule pentru zona V Flămânzi.
 
Autogunoierele compactoare vor asigura colectarea deşeurilor selectate şi transportul acestora la staţiile de transfer, de unde deşeurile vor fi transportate cu ajutorul vehiculelor autospeciale cu remorcă către viitorul depozit ecologic judeţean de la Stăuceni.

Biroul de presa CJ Botosani

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Președintele Nicușor Dan a numit în funcție mai mulți magistrați pentru instanțele din Botoșani!

Monday, 27 July 2026

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, 27 iulie 2026, decretele de numire în funcție, începând cu data de 1 august 2026, a judecătorilor și a procurorilor care...

O tânără din Botoșani, șefă de promoție într-o specializare dominată de bărbați: ”Locul de unde pleci nu îți dictează destinația!”

Monday, 27 July 2026

Adelina Mihalache este șefa de promoție 2026 a Facultății de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică (FIMAR), USV Suceava. Ea crede că „locul de unde pleci nu îți dictează d...

Vine ”marea deblocare”: Aproape 8.000 de posturi în sistemul sanitar! Cum vor fi distribuite în spitale și serviciile de Ambulanță!

Monday, 27 July 2026

Ministerul Sănătății propune deblocarea a 7.805,5 de posturi în sistemul sanitar, în urma finalizării analizei efectuate, realizată împreună cu Casa Națională de Asigurări ...