Măsuri speciale dispuse la Botoşani din cauza avertizărilor meteo! Angajaţii ISU, în alertă!

Ținând cont de atenționările meteorologilor privind temperaturile ce vor avea efect de caniculă în următoarele zile, Ministerul Afacerilor Interne a convocat azi în videoconferință Comitetele Județene pentru Situații de Urgență (CJSU).

Ministrul MAI, Carmen Dan, a solicitat în aceste condiții comunicare permanentă între instituții dar și monitorizare și verificare în teren dacă măsurile ce se impun pe timp de caniculă sunt și duse la îndeplinire.

Primarilor li s-au solicitat amplasarea de puncte de prim ajutor în zonele vulnerabile și asigurarea de spații ventilate iar angajatorilor li s-a atras atenția să respecte normele legale privind asigurarea condițiilor optime la serviciu a angajaților, precum și reducerea programului de lucru, dacă se impune.

 

De asemenea, vor fi verificate rezervele de apă iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) va avea în atenție posibilele incendii de vegetații.

Au fost trasate măsuri și către Serviciul de Ambulanță, să suplimenteze echipajele în cazul în care va fi nevoie.

Autoritățile vor informa în permanență și populația despre unele măsuri pe care trebuie să le ia pe timp de caniculă, cum ar fi consumul de fructe și legume, de apă, adoptarea unei ținute lejere, subțire și deschisă la culoare, sau evitarea deplasărilor și expunerii la soare între orele 11:00 și 18:00, mai ales în cazul persoanelor vârstnice, a copiilor și a persoanelor care suferă de diferite afecțiuni.

La nivel județean, potrivit colonelului Cristian Amarandei, șeful ISU, atât în Botoșani cât și în Dorohoi vor fi amenajate puncte de prim ajutor, în zonele pietonale și în apropierea piețelor.

De asemenea, situația va fi monitorizată în permanență, având în vedere că județul Botoșani se va afla de mâine sub Cod Galben de caniculă.

Meteorologii avertizează însă că acesta va putea deveni Cod Portocaliu pe toată zona Moldovei, pe parcursul zilei de sâmbătă.

Mai mult, ținând cont că următoarele zile vor fi cele mai călduroase din istoria măsurătorilor, meteorologii iau în calcul și emiterea unui Cod Roșu în anumite zone ale țării.

De sâmbătă, vremea se va schimba radical iar pe parcursul zilei de duminică vor putea avea loc fenomene violente, fapt pentru care reprezentanții Institutului Național de Hidrologie vor putea emite avertizări.

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...