La apariția unui caz de coronavirus într-un hotel sau restaurant, se închid doar secţiunile afectate

În cazul apariţiei de cazuri de infectare cu noul coronavirus într-un hotel sau restaurant, dacă acesta are stabilite circuite diferite, nu se va închide întreaga unitate, ci doar secţiunile afectate.

Declarația îi aparține preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu, și a fost făcută într-o discuţie cu antreprenorii din turism.

În timpul discuţiei găzduite de Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali, un antreprenor din turism a afirmat că apariţia de cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19 în marile hoteluri este inevitabilă şi l-a întrebat pe şeful ANSVSA care va fi reacţia autorităţilor.

 

"Noi am avut cazuri în unităţi de procesare de carne din mai multe judeţe în care oameni au fost diagnosticaţi în unitatea respectivă. Ce s-a întâmplat? Într-o unitate de procesare carne, unde avea şi tranşare şi depozitare, am închis doar pe fluxul unde a fost depistat cazul, omul respectiv. Am închis activitatea acolo pentru 48 de ore, am făcut igienizare, restul activităţilor au mers înainte. Am izolat acolo, s-a făcut igienizarea, s-a făcut ancheta epidemiologică, după care activitatea, în totalitatea ei, în integritatea ei, s-a desfăşurat în parametri normali. Deci, dacă într-un hotel sau într-un restaurant se întâmplă (să fie identificat un caz pozitiv - n. r.) şi aveţi circuite diferite, să spunem că la camera de la etajul 1, se închide zona de acces pentru etajul 1, se face dezinfecţie, se face igienizare, se face ancheta epidemiologică, după care etajele 2 şi 3 pot funcţiona. Noi pe această idee am mers, nu să blocăm întreaga activitate", a răspuns Robert Chioveanu.

Preşedintele ANSVSA a menţionat că măsurile de prevenţie pentru operatorii din domeniul alimentar au fost postate pe site-ul Autorităţii, respectiv www.ansvsa.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...