Județul Botoșani, sub Cod Galben până la ora 16.00!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de tip COD GALBEN, atenționarea fiind valabilă astăzi, până la ora 16:00. 
 
Astfel, conform ANM, în județele Botoșani, Suceava (zona joasă), Vaslui, Bacău, Neamţ (zona joasă), Iaşi se vor semnala intensificări ale vântului care la rafală vor atinge 55...65 km/h, precum și ninsoare spulberată.

Reamintim că, potrivit meteorologilor, în perioada 22 februarie, ora 14:00 - 23 februarie, ora 16:00, este în vigoare o informare meteo de vreme rea în majoritatea zonelor țării. Astfel, se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi mixte în Transilvania şi mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane, moderate cantitativ în Carpaţii Meridionali, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

 

În Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, la început vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 45 - 55 km/h, iar local se va forma gheţuş. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată, geroasă noaptea şi dimineaţa, mai ales în regiunile nordice şi centrale. Meteorologii notează că vremea se va menţine rece până luni, 25 februarie. ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza atenţionarea şi informarea emise joi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

Monday, 2 November 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

Monday, 2 November 2026

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

Monday, 2 November 2026

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...