Incident în timpul ceremoniei pentru Ziua Nato! Un militar a leşinat! FOTO
BOTOSANI

Un militar de la Garnizoana Botoşani care făcea parte din detaşamentul de onoare, care a participat duminică dimineaţă la ceremonia organizată în municipiul Botoşani cu prilejul Zilei NATO, a fost luat de un echipaj SMURD şi transportat la spital, după ce i s-a făcut rău.

Incident în timpul ceremoniei pentru Ziua Nato! Un militar a leşinat! FOTO

   FOTO: Ştiri.Botoşani.Ro

Militarul se afla în ultimul rând din grupul din care făcea parte iar în timpul desfăşurării ceremoniei, cu puţin înainte de a defila garda de onoare în a cărei componenţă era şi el s-a prăbuşit la pământ dintr-odată.

Colegii săi i-au sărit de îndată în ajutor dar şi echipajul SMURD prezent la faţa locului. Militarul a fost întins pe iarbă, cadrele medicale acordându-i primul ajutor.

Bărbatul nu a putut să meargă singur până la ambulanţă, fiind dus pe targă, iar mai apoi. transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor pentru îngrijiri şi mai multe investigaţii.

Din câte se pare, angajatul Garnizoanei Botoşani a suferit o criză de lipotimie.









 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Meci pe Municipal, Marius Croitoru cu gândul la o victorie: ”Presiunea este pe formația care joacă acasă!” - VIDEO

astăzi, 08:19

FC Botoșani nu traversează o perioadă favorabilă. Moldovenii au pierdut ultimele trei partide de campionat, cu Dinamo, Petrolul și Universitatea Craiova, astfel că întâlnirea de astÄ...

Un proiect cu o istorie de peste 100 de ani, Prutul navigabil, revine în actualitate: ”Este râul din Europa care oferă cele mai bune oportunități!”

astăzi, 07:49

Un vechi proiect de amenajare a râului Prut pentru navigație propune conectarea estului României la un coridor de transport pe apă între Marea Neagră și Marea Baltică, printr-o ...

Ferotrafic TFI, nevoită să suspende trenurile Suceava – București Nord și retur din data de 9 noiembrie!

astăzi, 07:30

Trenurile Ferotrafic TFI de pe ruta București Nord-Suceava și retur nu vor mai circula începând de luni, din cauza restanțelor operatorului la plata Tarifului pentru Utilizarea Infrastr...