Începând cu luna noiembrie, se depune Declaraţia 112 pentru noi categorii de angajaţi

Un ordin comun al Ministerului Finanţelor şi Ministerului Sănătăţii introduce noi categorii de angajaţi în lista celor pentru care trebuie depusă Declaraţia 112, care se aplică începând cu luna noiembrie 2020.

Ordinul comun al Finanţelor, Muncii şi Sănătăţii nr. 2.814/1.536/1.806/2020 a apărut la finalul lunii octombrie 2020 în Monitorul Oficial şi a introdus un model nou al declaraţiei 112.

Documentul acoperă, începând din noiembrie 2020 (adică raportarea de luna asta, care e aferentă lunii trecute):

 

- indemnizaţia acordată de stat în programul Kurzarbeit - este vorba de o indemnizaţie de 75% din diferenţa dintre salariul brut prevăzut de contractul de muncă şi salariul brut plătit efectiv ca urmare a reducerii temporare a programului de lucru cu maximum 50% (OUG 132/2020);

- indemnizaţia pentru liberele plătite pentru părinţi, acordate în baza OUG 147/2020 - este vorba de acele libere acordate când se limitează sau se suspendă activităţile didactice ce presupun prezenţa fizică a copiilor în şcoli şi în creşe, din cauza epidemiei de coronavirus; liberele plătite ale părinţilor, date în baza Legii 19/2020 pentru situaţii neprevăzute, erau deja acoperite de declaraţia 112;

- şomajul tehnic subvenţionat de stat la firmele a căror activitate e suspendată din cauza infectărilor cu coronavirus (OUG 120/2020).

- Pentru aceste trei tipuri de venituri, trebuie declarate şi achitate la stat impozit pe venit şi contribuţii sociale, scrie avocatnet.ro.

Declaraţia 112 este depusă de angajatori lunar, până la data de 25, în luna curentă pentru veniturile aferente lunii anterioare. Prin excepţie, în cazul şomajului tehnic subvenţionat de stat, declaraţia se depune pentru taxele aferente veniturilor din perioada de acum două luni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tragedie la Dinamo, clubul confirmă: Un membru al staff-ului medical a murit, antrenorul Adrian Ropotan este în spital

astăzi, 12:49

Clubul Dinamo trece prin momente dificile după ce echipa secundă a fost implicată, vineri, într-un accident rutier grav în timp ce se afla în cantonament la Câmpulung, jude...

Ministerul Sănătăţii: Aproape 500 de milioane de lei pentru transformarea sănătăţii din România, prin PNRR, în luna iulie. Ce proiecte au fost finanţate în Botoșani

astăzi, 12:29

Ministerul Sănătăţii anunţă că aproape 500 de milioane de lei au fost alocate, în luna iulie, prin PNRR, pentru transformarea sănătăţii din România. ”Ministerul Sănăt...

10 răniți și un mort, a fost activat Planul Roșu: Accident grav cu microbuzul clubului Dinamo!

astăzi, 11:45

Un microbuz în care se aflau 16 persoane, printre care sportivi de la Dinamo Juniori, a fost implicat vineri într-un accident grav în municipiul Câmpulung, județul Argeș. Veh...