În ultimele 24 de ore, aproape 100 de botoșăneni au fost sancționați pentru nepurtarea măștii și deplasări nocturne

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID - 19.

În total, la activitățile desfășurate, au participat peste 200 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare ,Direcției de Sănătate Publică precum si lucrători din cadrul Protecției Consumatorului și Inspectoratului Teritorial de Muncă.

 

La nivelul județului Botoșani, au fost organizate 10  acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificate 109 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate.

În total, au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale în valoare de 19.000 de lei.

Dintre acestea, 80 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu au purtat mască de protecție in locurile în care acest lucru era obligatoriu și 15 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasarea în afara locuinței sau gospodăriei în intervalul orar 23:00 -05.00.

”Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

Activități asemănătoare vor fi desfășurate în continuare în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii intră în vacanța de toamnă. Cursurile se reiau pe 2 noiembrie!

astăzi, 13:27

Elevii și preșcolarii din România intră în vacanța de toamnă după încheierea cursurilor de vineri, 23 octombrie. Prima vacanță din anul școlar 2026–2027 durează p&aci...

Un bărbat din Republica Moldova a fost prins cerșind în municipiul Dorohoi!

astăzi, 13:00

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au d...

Ziua Armatei României: Vezi care este programul manifestărilor ce vor avea loc la Botoșani!

astăzi, 12:34

În fiecare an, pe data de 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României. Este data la care, în anul 1944, a fost eliberat de sub ocupație orașul Carei, din Nord-Vestul Tra...