Grădinița cu Program Prelungit "Șotron" Botoșani - 40 de ani de existență, 40 de ani de educație

Colectivul  Grădiniţei cu Program Prelungit "Şotron" Botoşani va marca cei 40 de ani de activitate a acestei instituţii de învăţământ prin organizarea Zilelor Grădiniţei Şotron, în perioada 16-21 noiembrie 2015.

Deschiderea programului manifestărilor va avea loc luni, 16 noiembrie 2015, începând cu ora 10.00, cu un moment festiv la care sunt invitaţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, ai Primăriei Municipiului Botoşani, ai Consiliului Local, ai altor instituţii de stat și de cultură din comunitate.

Cu această ocazie vor fi prezentate o expoziţie de fotografie "Trecut-au anii…", o expoziţie "Ingeniozitate şi creativitate" cu materiale didactice confecţionate de educatoarele din grădiniţă, precum şi scurte momente artistice prezentate de preşcolarii grădiniţei.

În zilele următoare vor fi organizate activități în cadrul proiectelor educaționale cu instituții, precum: ISU Botoșani, Poliția rutieră, Agenția pentru Protecția Mediului, Direcția de Sănătate Publică, Școala Gimnazială nr.11 Botoșani, Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" Botoșani, Liceul de Artă "Ștefan Luchian" Botoșani, Grădinițele Vlădeni și Brehuiești, activități  la care vor participa elevii, copiii preșclari și părinții acestora. Clipe emoționante vor petrece toți cei care au trecut pragul grădiniței de-a lungul anilor ca preșcolari, părinți, bunicii, angajați sau colaboratori și care vor vizita grădinița în "Ziua porților deschise".

În programul Zilelor Grădiniței Șotron sunt și două activități metodice: un Seminar care va avea tema "Educația în grădiniță – investiție pentru viitor", precum și un schimb de experiență interjudețean cu cadrele didactice de la Grădinița "1-2-3" Suceava, activități desfășurate sub egida Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și a Casei Corpului Didactic Botoșani. (Director, prof. Aurelia Ciura)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

LA MULȚI ANI! Academicianul Dumitru Murariu, din Ungurenii Botoșanilor, împlinește astăzi 86 de ani!

astăzi, 17:19

Acad. Dumitru Murariu s-a născut pe 21 septembrie 1940, în localitatea Ungureni, judeţul Botoşani. Umează studiile primare şi gimnaziale în satul natal, apoi se înscrie la Liceu...

Pompier botoșănean în echipa reprezentativă a IGSU la „Reeve n’ Rescue”, în Irlanda! – FOTO

astăzi, 16:57

În perioada 17–20 septembrie 2026, lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a participat, pentru prima dată, la cea de-a șaptea ediție a &bdqu...

„Din Liveni spre eternitate” – prima ediție a simpozionului cultural-artistic dedicat memoriei marilor personalități culturale ale Dorohoiului! (Foto)

astăzi, 15:37

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni, s-a desfășurat prima ediție a simpozionului cultural-artistic „Din Liveni spre eternitate&rdquo...