Google confirmă: botoșănenii respectă izolarea impusă de Starea de Urgență

Google a început să publice începând de astăzi, vineri, statisticile rezultate din datele de localizare a utilizatorilor acestei platforme din întreaga lume, inclusiv din România. Rapoartele arată cum au scăzut deplasările în parcuri, centre comerciale, la restaurante, cu transportul în comun, la locurile de muncă și a crescut în zonele rezidențiale.

La Botoșani, față de statistica obișnuită, deplasările în zonele de retail și recreere au scăzut cu 77%, cele la farmacie, magazinele de alimente și cumpărături esențiale – cu 51%, în parcuri cu 6%, în gări și stații ale mijloacelor de transport cu 67%, iar la locurile de muncă cu 38%. În același timp, în zonele de reședință mobilitatea are un trend crescător cu 14%.

 

Statisticile sunt realizate pentru a ajuta autorităţile să evalueze eficacitatea distanţării sociale în faţa COVID-19, relatează Reuters şi AFP.

Situația este similară în toată România, față de statistica obișnuită, deplasările în zonele de retail și recreere au scăzut cu 81%, cele la farmacie, magazinele de alimente și cumpărături esențiale – cu 53%, în parcuri cu 60%, în gări și stații ale mijloacelor de transport cu 72%, iar la locurile de muncă cu 39%. În același timp, în zonele de reședință mobilitatea are un trend crescător cu 15%.

„Sperăm ca aceste rapoarte să-i ajute pe responsabilii sănătăţii publice să ia decizii privind modul de gestionare a pandemiei de COVID-19. De exemplu, aceste informaţii îi pot ajuta pe factorii de decizie să înţeleagă schimbările de tendinţe în deplasările esenţiale, ceea ce i-ar putea determina să facă noi recomandări privind programele de funcţionare sau oferirea de servicii de livrare”, explică Google.

La fel ca în cazul detectării blocajelor de trafic rutier sau al măsurării frecventării magazinelor pe Google Maps, aceste rapoarte folosesc „date agregate şi anonimizate” ale utilizatorilor Google care au activat „istoricul localizării”, care poate fi suprimat sau întrerupt.

Totuși, de fiecare dată când sunt prezentate, datele nu sunt raportări la moment, ci rezultatul centralizărilor până în urmă cu 24, maxim 48 de ore.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...