Donație pentru „cuiburile de cărți” din Botoșani

Liderii municipalității de la Botoșani au donat câteva cărți micilor jurnaliști de la Asociația Buzz Media pentru a sprijini proiectul denumit ”Cuibul de cărți”.

“Conform inițiativei imaginate de consilierul local liberal Marius Oroșanu și preluate de Buzz, cărțile donate vor ajunge în ”cuiburile” special create și amplasate în diverse locații din oraș, putând fi citite astfel de orice locuitor al municipiului nostru. Apreciez foarte mult și vreau să încurajez apetitul pentru lectură al tuturor tinerilor botoșăneni”, a explicat primarul Cătălin Mugurel Flutur.

 

Încă din 2018 în municipiul Botoşani au fost deschise mai multe mini-biblioteci în aer liber. Mai precis este vorba de nişte căsuţe din lemn, amplasate în parcuri şi în care au fost depozitate cărţi. Orice persoană poate citi gratuit cărţile aflate în cutiile numite „cuiburi de cărţi“.

Iniţiativa a fost luată de Consiliul Local pentru a populariza lectura în rândul populaţiei, la inițiativa consilierului Marius Oroșanu.

În total, este vorba de 10 mini-biblioteci în aer liber și care sunt de fapt nişte cutii, sub formă de căsuţe pentru păsărele, în care pot fi depozitate cărţi. Aceste mini-biblioteci au fost deja amplasate în toate parcurile Botoşaniului, iar trecătorii pot petrece timpul, pe bănci lecturând în mod gratuit volumele găsite în ”cuiburile de cărţi”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul Folcloric „Ioan Cobâlă” revine la Botoșani: Două zile de muzică tradițională, artiști consacrați și orchestre de referință!

astăzi, 08:45

Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Cultural Botoșani, organizează în perioada 11–12 noiembrie 2026 cea de-a IV-a ediție a Festivalului Folcloric „Ioan Cobâlă&rdquo...

„Toaca, chemarea veșniciei” – o sărbătoare a tradiției și a bucuriei la Broscăuți!

astăzi, 08:21

Duminică, 11 octombrie 2026, curtea Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Broscăuți a devenit locul unei întâlniri de suflet, prilejuite de cea de-a III-a ediție a Concu...

TRAGEDIE: Trei muncitori români au murit în străinătate, într-un rezervor cu apă. Alți trei români au fost răniți ușor

astăzi, 07:54

Trei români au murit luni, 12 octombrie 2026, în Portugalia, în urma unui accident de muncă produs într-un rezervor de apă. Alți trei conaționali au fost răniți și au pr...