Din august, polițiștii români vor fi dotați cu camere video ca Poliţia Metropolitană din Londra

Din luna august poliţiştii vor putea dovedi mai uşor comportamentele agresive sau inadecvate la adresa lor iar acest lucru pentru că România încearcă să facă tot mai mulți pași pentru a ajunge din urmă țările europene.

Autoritățile ar urma să cheltuie 18 milioane de lei pentru achiziționarea a 12.000 de camere video iar Inspectoratul General al Poliției Române a semnat deja contractul de achiziție.

Poliţiştii români vor purta asupra lor aceste camere doar în timp ce poartă uniforma, asemenea armamentului. Camerele vor ajunge la agenţii din teren, care le vor ataşa pe uniformă în momentul în care intră în tură, deci atunci când îşi preiau şi armamentul, și vor fi predate la finalul programului.

 

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat că autoritățile române au hotărât să achiziționeze acelaşi model de camere de corp folosite şi în Marea Britanie, mai exact de Poliţia Metropolitană din Londra. Imaginile surprinse de acestea se vor descărca într-un sistem central în momentul în care agentul ajunge înapoi la bază. Imaginile de la intervenţii vor fi folosite ca probe în anchete şi pot fi de ajutor şi atunci când un cetăţean e abuzat de forţele de ordine. Conform legii, imaginile vor putea fi accesate doar în cazul unui proces.

Camerele poliţiştilor români vor putea fi observate foarte uşor pentru că vor avea mărimea unui telefon mobil, iar ultrajul sau abuzurile vor putea fi dovedite mai ușor în instanță.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...