Dezastrul de după creșterea euro: Cresc prețurile, ratele, facturile

Moneda europeană a atins un maxim istoric în raport cu leul. Vineri, Banca Națională a cotat euro la peste 4 lei și 80 de bani, cea mai mare valoare înregistrată vreodată de moneda europeană. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă bani mai mulți pentru alimentele de import, rate mai mari pentru cei care au credite în euro, facturi mai mari, dar și locuințe și mașini mai scumpe.

Deprecierea leului pare să nu se mai oprească, după ce euro a atins un nou maxim istoric. Banca Națională a României a cotat în premieră un euro la peste 4 lei și 80 de bani, potrivit Digi24.

 

„Observăm că de mai mulți ani o foarte bună parte a bunurilor vândute în economia noastră provin din import, importurile sunt mult mai mari decât exporturile. A doua cauză, probabil mai mică, dar ea există întotdeauna, e faptul că suntem în criză politică, iar orice criză politică îngrijorează investitorii. Un euro mai puternic va scoate din buzunarele românilor mai mulți bani”, spune Adrian Bența, consultant fiscal.

Raportat la cursul record anunțat de BNR, pentru o chirie sau o rată la bancă de 300 de euro, de exemplu, un român scoate acum din buzunar 1.440 de lei, cu 13 lei mai mult față de anul trecut și cu 40 de lei mai mult față de 2018. Acum trei ani aceeași chirie era cu peste 80 de lei mai puțin.

Pentru un apartament de 60 de mii de euro, de exemplu, un român trebuie să achite cu aproape 17 mii de lei mai mult față de 2017.

Și mărfurile din import se vor scumpi, dar și abonamentele la telefonie.

„Orice țară care nu are guvern și care e instabilă politic nu face decât să se ducă exact în punctul în care ne-am dus noi. S-o ținem așa toată vara, fără un guvern care să aibă dreptul să ia vreo măsură. În cazul acela s-ar putea ca la sfârșitul verii să avem o prăbușire. Să crească și inflația și atunci să începem să vorbim de prețuri”, susține Sorin Minea, președinte Romalimenta.

Adrian Bența, consultant fiscal: Probabil într-o lună, două, trei o să vedem o creștere a prețurilor generate pentru marea majoritate a bunurilor. Dau exeplu hrana, foarte multe alimente sunt aduse din import.

Precedentul record a fost atins joi, când BNR a cotat un euro la peste 4 lei și 78 bani.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - Femeia care și-a omorât partenerul, apoi l-a îngropat în curte, a fost reținută! Criminaliștii au stabilit cauza morții bărbatului de 48 de ani

Sunday, 9 August 2026

Duminică, 9 august, femeia de 50 de ani, bănuită că și-ar fi ucis partenerul de viață, apoi l-ar fi îngropat în curtea casei, a fost reținută pentru 24 de ore. Cercetările sun...

Fostul jucător de la FC Botoșani, care ”poate juca la orice echipă din SuperLigă”, a semnat!

Sunday, 9 August 2026

La două luni și jumătate după ce s-a despărțit de FC Botoșani, Aldair Ferreira (28 de ani) și-a găsit echipă. Total surprinzător, a semnat cu vietnamezii de la Cong An Ho Chi Minh City. ...

Eclipsa de Soare din 12 august 2026: Unde se vede în România și la ce oră începe?

Sunday, 9 August 2026

Eclipsa de Soare din 12 august 2026 va începe în apropierea coastei nord-estice a peninsulei siberiene Taimir, dincolo de Cercul Polar, un teritoriu puțin populat din cauza climei aspre, ...