De astăzi, aproape jumătate din județele României au impus masca obligatorie în spațiile publice

După ce Guvernul a lăsat la latitudinea autorităților locale decizia de a impune purtarea măștii în spațiile publice aglomerate, aproape jumătate din județele României au luat decizia de a obliga populația să poarte aceste măști în zonele considerate cu risc în extinderea pandemiei Covid-19.

Masca a devenit obligatorie în piețele agroalimentare, permanente sau temporare, închise sau deschise, în spațiile de tipul târgurilor de animale sau de produse tradiționale, bâlciuri, oboare, piețe/târguri săptămânale etc, în incinta aeroportului, stațiilor CFR, autogărilor, în stațiile mijloacelor de transport în comun, la toate evenimentele, de orice natură, unde există aglomerări de persoane, desfășurate atât în interior, cât și în exterior, pe toată perioada stării de alertă.

 

Alături de județul Botoșani, care a hotărât ieri ca de astăzi să se impună această decizie, în România au mai impus obligativitatea purtării măștilor de protecție autoritățile județene din Arad, Argeș, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.

La Botoșani purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru toate persoanele în spaţiile publice deschise din 1 august. Este vorba despre pieţele agroalimentare, târguri, oboare, târgurile auto, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, tramvai şi peroane CF) și zonele unde se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje.

În plus, în Argeș, Giurgiu și Teleorman, terasele pot funcționa până la ora 23:00, iar evenimentele se pot organiza tot până la aceeași oră. Luni, măsura ar putea intra în vigoare și în București, în zona pietonală a Centrului Vechi, cu excepția teraselor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

Friday, 13 November 2026

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

Friday, 13 November 2026

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...