Dacă ești mai tot timpul la volan, ar trebui să știi: 4 din 10 români se uită în telefon când traversează strada!

Dacă ești mai tot timpul la volan și vrei să știi în ce mediu conduci, atunci o serie de informații despre comportamentul pietonilor îți vor fi foarte utile pentru a preveni un accident.  

Un număr de patru pietoni din zece sunt atenți la telefon atunci când traversează stradă, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în decursul lunii decembrie de compania de asigurări Generali România și de Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA).

 

Dintre aceștia, 4% sunt foarte des atenți la telefon atunci când traversează stradă, iar 34% o fac ocazional, arată sondajul.   

De asemenea, un număr de 49% dintre cei peste 10.000 de respondenți ai sondajului au declarat că, în calitate de pietoni, elemente precum fularul, glugă sau căciulă le pot scădea foarte mult vizibilitatea atunci când se asigură la traversarea străzii. 11% din totalul respondenților au opinat că aceste obiecte nu le afectează deloc vizibilitatea.   

Întrebați cât de des se întâmplă să nu li se acorde prioritate pe trecere că și pietoni, 12% dintre ei au declarat că pățesc acest lucru în fiecare zi, 28% dintre ei, foarte des-adică în fiecare săptămâna, 30%-des, cel puțin o data pe luna, în timp ce 22% pățesc acest lucru rar-o data sau de două ori pe an.

Pe de altă parte, doar 8% dintre pietoni au declarat că li se acordă de fiecare data prioritate la trecerea de pietoni.

De asemenea, 86% dintre pietoni au declarat că iarna își iau măsuri speciale de precauție atunci când traversează, față de alte perioade ale anului. Un procent de 89 dintre ei așteaptă că mașinile aflate în apropiere să se oprească complet înainte de a traversă pe la o trecere de pietoni nesemaforizata, iar 86% declară că stabilesc contact vizual cu șoferii înainte de a traversă stradă pe la o trecere de pietoni nesemaforizata.   

Pe de altă parte, 8 din 10 conducători auto au afirmat că au făcut manevre bruște că să evite un accident cu pietoni care traversau neregulamentar. Un număr de 29% susțin că au făcut astfel de manevre de evitare a pietonilor o data sau de două ori, 38% spun că au făcut-o de mai multe ori, iar 14% din respondenți au precizat că au făcut-o de foarte multe ori.   

Din aceeași categorie a manevrelor riscante, 32% dintre șoferi au menționat că au efectuat cel puțin o data o depășire riscantă pe timp de ceată.   

În cadrul sondajului, 90% dintre șoferi au declarat că fac o verificare tehnică a mașinii înainte de începerea sezonului rece: 46% o verifică personal, în timp ce 44% o duc la un service auto. De asemenea, întrebați dacă, atunci când conduc în condiții de iarnă, plănuiesc și o rută alternativă în cazul în care drumul planificat inițial este blocat, 79% au răspuns afirmativ: 44% dintre participanții la sondaj au declarat că fac acest lucru de fiecare data, în timp ce 35% o fac rar.   

Întrebați dacă au dezactivat sau și-ar dori să dezactiveze un sistem automat de siguranță de pe mașină proprie, 2 șoferi din 10 au răspuns afirmativ: 14% au făcut deja acest lucru, în timp ce 6% și-au manifestat această dorință.

De asemenea, 59% dintre conducătorii auto care au participat la sondaj au declarat că reduc viteză în dreptul trecerilor de pietoni nesemaforizate de fiecare data, chiar dacă nu văd pe nimeni în dreptul trecerii, iar 31% încetinesc atunci când văd persoane în apropierea trecerilor și/ sau când trecerea de pietoni este mascată de mașini parcate. Un procent de 8 reduc viteză doar când văd persoane în dreptul trecerilor de petoni, iar 2%, doar atunci când cineva se angajează în traversare.

Nu în ultimul rând, 60% dintre conducătorii auto au declarat că văd zilnic în trafic pietoni care traversează prin locuri nepermise, iar 31% văd astfel de nereguli foarte des-în fiecare săptămână.

Sondajul s-a desfășurat online, prin intermediul portalului treazlavolan.ro, în perioadă 13-31 decembrie 2019. La acesta au răspuns 10.233 de respondenți, dintre care 9.803 șoferi (96%).

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce scrie pe pietrele funerare dintr-un cimitir irlandez

astăzi, 07:15

Într-un vechi cimitir irlandez se gasesc cinci pietre de mormânt aproape identice, pe care sunt încrustate, succesiv, urmatoarele texte: „Aici odihneste sotia lui Henry Bank...

Calendar ortodox, 27 ianuarie - Aducerea moaştelor Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur

astăzi, 07:00

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost Patriarh al Constantinopolului pe vremea împăratului Arcadie (395-408) şi a împărătesei Eudoxia. Viaţa sa este relatată pe larg în data d...

Un șofer a încercat să mituiască un polițist din Botoșani cu 600 de euro. A fost prins cu 101 km/h în localitate!

Monday, 26 January 2026

La data de 24 ianuarie 2026, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați cu privire la două fapte distinct...