Cum se descurcă parlamentarii la "testul de român": trei întrebări de la examenul de cetățenie și răspunsurile aleșilor

Cum se descurcă parlamentarii la "testul de român": trei întrebări de la examenul de cetățenie și răspunsurile aleșilor

Străinii care vor să dobândească cetățenia română trebuie să aibă cunoștințe de limba română, de istorie, geografie, cultură și civilizație. Mediafax a selectat trei întrebări dintre cele adresate celor care vor să dobândească cetățenia română și a intervievat mai mulți politicieni.

Întrebările adresate au fost:
Care sunt îndatoririle unui cetăţean român?
Ce lungime are lanţul Munţilor Carpaţi şi cât din el este situat la noi în ţară?
Care este judeţul cu numărul cel mai mic de cetăţeni?

La prima întrebare, politicienii au confundat obligațiile cu îndatoririle. Apoi geografia le-a dat de gândit politicienilor, iar statisticile legate de populația României nu le sunt foarte cunoscute.

Răspunsurile corecte la finalul materialului.

Răspunsurile politicienilor

Viorel Ilie - ALDE, ministru relația cu Parlamentul:
În primul rând, să respecte Constituția și legile țării, să cunoască toate prevederile legale, astfel încât să fie un bun cetățean. Cred că asta este prima condiție.
Recunosc că nu știu o cifră, dar, ca și geografie, lanțul Munților Carpați este în proporție de 40% în România, cred.
Eu vin din unul din cele mai mari județe: Bacău. Mă gândesc acum la județul care are cei mai puțini parlamentari. Numărul de parlamentari e în funcție de numărul de cetățeni. Da, cred că județele Caraș-Severin, Covasna, chiar și Mehedințiul nu are așa mulți parlamentari.

Lucian Viziteu, deputat USR:
Să respecte Constituția și legile țării. Constituția chiar spune, au o datorie de loialitate, de a-și apăra țara.
Este destul de mare. Cred că câteva mii de km bune, și la noi, vreo 15-20%.
Sălaj…Nu știu…

Liviu Pop, senator PSD:
Să cunoască Constituția României. Să fie fideli față de țară. Obligațiile pe care le are orice cetățean: respectul față de țară, de popor, de armată. Să-și plătească taxele și impozitele la timp. Să respecte legile.
1700-1800…Sigur jumătate sunt în România. Mă duc pe 1700 și spun că jumătate sunt în România, aproximativ 850 Km.
Cred că Ialomița. Mă gândesc electoral. Nu e Ialomița. Mă gândesc la numărul de parlamentari. Și Tulcea, Covasna sunt mici, și Sălaj. Cred că mă duc pe Covasna.

Florin Roman, deputat PSD:
Să respecte Consituția și legile țării și să fie un bun cetățean român.
Nu știu exact. Nu știu exact și dacă nu știu exact, nu are rost..
Hai că puneți niște întrebări! (Întrebările acestea le primesc și străinii - n.r.) Numai că ei sunt puși să studieze treaba asta. Nu știu care ar fi… Tulcea…nu știu, bănuiesc. Ei sunt puși să dobândească cunoștințe de constituție, istorie și geografie. Problema e că există o birocrație fantastică.

Maria Grapini, europarlamentar PSD:
În primul rând, ca și orice alt cetățean, să cunoască foarte bine Constituția și legislația din statul respectiv. Chiar dacă sunt state member UE există foarte multă subsidiarilate și există foarte multă legislație specifică. Avem acum cazuri concrete și nu aș vrea ca cetățeni care vin din alte state la noi să pățească ce au pățit românii noștri dincolo.
Cel mai mic cred că este Sălaj. Între Sălaj și Covasna.
Dacă asta are legătură cu calitatea de europarlamentar, e foarte bine…

Cătălin Rădulescu, deputat PSD:
Să cunoască și să respecte Constituția țării, să cunoască și să respecte legile țării. Să nu trădeze patria. Să cunoască limba. Să jure credință țării lui.
Habar n-am… Asta le cere străinilor? Nu este posibil așa ceva… Mi se pare o prostie.
Asta e o întrebare destul de grea. Chiar mi se pare o prostie să întrebi un strain care e județul cu cel mai mic număr de cetățeni. M-aș gândi la Vaslui, sau Covasna, Harghita, Giurgiu, Tulcea, mă gândesc că e Delta…


Răspunsurile corecte:

Care sunt îndatoririle unui cetăţean român?

Îndatoririle unui cetăţean român sunt: fidelitatea faţă de ţară; apărarea ţării; plata contribuţiilor financiare; exercitarea cu bună credinţă drepturilor şi a libertăţilor astfel încât să nu fie afectate drepturile celorlalţi.

Ce lungime are lanţul Munţilor Carpaţi şi cât din el este situat la noi în ţară? 

Lungimea totală a lanţului carpatic este de 1600 km, din care 800 km se află pe teritoriul României.

Care este judeţul cu numărul cel mai mic de cetăţeni? 

Covasna.
 

(Sursa: Mediafax)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

Miercuri, 24 Aprilie 2024
76

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

Miercuri, 24 Aprilie 2024
87

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

Miercuri, 24 Aprilie 2024
118

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...