Pentru a-şi apăra viaţa, poliţistul făcuse atunci uz de armă, împuşcându-l pe agresor în picior, dar nu a mai reuşit să se apere şi a doua oară de cuţitar. În septembrie 2004, Dumitru Bălineanu l-a văzut pe şeful de post, Constantin Macovei, stând de vorbă cu doi consăteni şi l-a înfruntat din nou, reproşându-i faptul că l-a băgat în închisoare. L-a aşteptat apoi pe un drum lăturalnic şi i-a tăiat gâtul cu un cuţit, hemoragia fiindu-i fatală poliţistului care a murit în drum.
Tot satul l-a plâns atunci pe şeful de post, dar a plâns şi soarta familiei acestuia, în urma bărbatului rămânând doi copii orfani. La funeraliile lui Constantin Macovei au venit şefi din Poliţia judeţeană şi naţională, chiar şi ministrul de interne de la acel moment, Marian Săniuţă. Cu toţii au deplâns soarta poliţistului care îşi pierduse viaţa tocmai din cauza meseriei sale.
La un an după oribila crimă, Dumitru Bălineanu era condamnat la 25 de ani de închisoare precum şi la plata unor despăgubiri către familia şefului de post, Constantin Macovei. Instanţele şi-au îndeplinit datoria, sistemul penitenciar l-a "înghiţit" pe Bălineanu, dar acesta a rămas neîmpăcat. Aşa că de atunci a pornit câteva acţiuni în instanţă astfel încât să scape mai repede de după gratii.

A urmat un al doilea termen, în care instanţa aştepta ca Bălineanu să precizeze ce anume doreşte: rejudecarea cazului în procedură simplificată, cu recunoaşterea vinovăţiei, astfel încât să beneficieze de o reducere a pedepsei sau revizuirea dosarului pentru a beneficia de o pedeapsă mai mică pe baza modificării Codului Penal. La termenul stablilit, Bălineanu a retras cererea de revizuire a sentinţei penale din 2015 prin care i se refuza contestaţia la executare.
"A scăpat un pic din Penitenciar, s-a plimbat până la Botoşani din celălalt capăt al ţării şi gata. Nu este primul deţinut care vrea o gură de aer", spun surse judiciare.
La 12 ani de la tragedia de la Răuseni situţia în mediul rural nu s-a schimbat prea mult. Şi acum sunt comune în care ordinea este menţinută de câte un singur poliţist pe tură, iar riscurile la care se supun aceştia sunt foarte mari. Cum infracţionalitatea în rural s-a "dezvoltat" mult în ultimii ani, oamenii legii sunt puşi în ingrata situaţie de a încerca să facă faţă atât actelor de violenţă cât şi numărului mare de infracţiuni la patrimoniu.