Comunicat de presă Mihaela Huncă, deputat Pro România

PRO România consideră necesară regândirea carierei didactice:  un profesor nu este doar un specialist într-un domeniu/într-o disciplină, ci și un profesionist al muncii cu copiii. Un profesor poate să influențeze destinele a mii de copii!

Comunicat de presă Mihaela Huncă, deputat Pro România
Ne amintim cu toții cât de mult a însemnat la un moment dat pentru noi, un profesor care prin carismă, prin pregătire și dăruire ne-a făcut să iubim școala, să învățăm din plăcere. Pentru a reuși să insuflăm elevilor noștri  abilități, pentru a asigura întregii societăți un viitor mai bun,  trebuie să îi pregătim, mai întâi, pe profesorii lor. 
 
“Gândiți-vă că un profesor poate să influențeze viitorul a mii de copii!  Prin urmare, fără dezvoltarea capitalului uman din educație, nu există nici progres, nici creștere economică. Se impune, așadar,  regândirea carierei didactice pentru a atrage, a motiva și a reține cei mai buni absolvenți în această profesie.  PRO România consideră necesară regândirea carierei didactice, fiindcă un profesor nu este doar un specialist într-un domeniu, ci și un profesionist al muncii cu copiii. Acesta este motivul pentru care ne dorim un traseu de formare diferit de cel actual pentru viitoarele cadre didactice”, precizează Mihaela Huncă. 
 
Este necesară o reconfigurare a selecției și a formării inițiale a profesorilor noștri, completată cu o eficientizare a formării continue – pe baza nevoilor reale ale cadrelor didactice, ale instituției în care își desfășoară activitatea și ale beneficiarilor direcți, respectiv indirecți, ai procesului instructiv-educativ.
 
“Consider că selecția viitorilor profesori ar trebui să înceapă încă din primul an al studiilor universitare, iar formarea iniţială a celor selecționați pentru această profesie trebuie să urmeze un traseu în cadrul căruia, pregătirea psiho-pedagogică şi metodică, la nivel teoretic şi practic, să joace un rol la fel de important ca pregătirea științifică. Viitorii profesori vor putea dobândi astfel pregătirea și competenţele necesare debutului în profesia didactică şi vor putea evita o serie de nereuşite specifice mai ales începutului de carieră. Numai așa,  profesorii pregătiți îi vor stimula pe elevii noștri  să aibă încredere în ei, să-și pună întrebări și să dobândească în mod firesc, competențele de care vor avea nevoie pe viitor”, a concluzionat deputatul Pro România.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Scriitoare din Botoșani, protagonistă în derularea unui Incubator de lectură pentru copiii din Delta Dunării

Luni, 13 Iulie 2020
113

Peste 50 de copii din Delta Dunării participă în săptămâna 13-18 iulie la Incubatorul de lectură, un proiect creat şi derulat de scriitoarele Svetlana Cârstean şi Ana Maria Sa...

PNL Botoșani: „Minciuna este modul de gândire a PSD Botoșani”

Luni, 13 Iulie 2020
200

Comunicat:PSD Botoșani își arogă 500 de investiții aduse în județul Botoșani pe perioada guvernării lor. Îi întrebăm public: unde sunt aceste investiții pe care ș...

Bărbat găsit în ștreang într-o anexă din gospodărie

Luni, 13 Iulie 2020
498

Un bărbat din localitatea Cotu, comuna Copălău a fost găsit spânzurat într-o anexă a gospodăriei. Descoperirea a fost făcută de fiul bărbatului de 78 de ani, care locuia...