Comisarii de la Protecția Consumatorilor vor sta cu ochii pe cei care postează anunțuri de mică publicitate pe site-urile de anunțuri!

Micile afaceri care se desfășoară mai ales pe platformele de anunțuri, vor fi verificate de inspectorii de la Protecția consumatorilor.

Sunt vizate persoanele fizice, care vând diverse produse, sau prestează servicii, în mod repetat, și își caută clienții, pe internet. Inspectorii îi vor sancționa, dacă încalcă legea, la fel cum se întâmplă, cu orice firmă.

În acest moment, anunţurile de pe internet nu sunt verificate de nicio autoritate. Clienţii care se simt păcăliţi şi sună, de exemplu, la ANPC să reclame un serviciu sau produs sunt trimişi la poliţia locală pentru că inspectorii nu au în atribuţii şi verificarea activităţii persoanelor fizice.

 

Aşa a păţit şi o femeie, de exemplu, care le-a scris comisarilor: „Am comandat mai multe articole vestimentare. Am primit coletul şi am constatat calitatea foarte slabă a produselor, total diferită faţă de anunţul de pe internet.”

De acum însă, inspectorii de la Protecția consumatorilor vor sta cu ochii pe anunțurile de mică publicitate. Sunt vizaţi cei care, de pildă, se oferă să presteze diverse activităţi la domiciliu, manichiură sau curăţenie, dar şi cei care vând telefoane, haine, produse făcute în casa ori îşi închiriază temporar apartamentele.

ANPC: „Noi nu vânăm pe cei care vând accidental bicicleta bunicului, doar pe cei care fac asta în mod repetat, asimilate activităţii comerciale. Un tort nu este vândut că-ţi rămâne de la nuntă, ci pentru că îl produci, ceea ce înseamnă că trebuie să ştii că trebuie să respecţi legea.”

Comisarii vor să joace inclusiv rolul de mistery client, pe româneşte client fals, ca să-i prindă pe cei care fac mici averi cu astfel de anunţuri.

Vor pretinde că sunt simpli cumpărători, vor comanda un produs, şi chiar îl vor plăti, ca apoi să ajungă, pe fir, la cel care l-a pus la vânzare pe internet.

Mai simplu va fi cu cei care închiriază în mod constant locuinţe, inclusiv pe platformele de profil pentru turişti. Comisarii le vor bate la uşă să verifice dacă descrierea din anunţ corespunde realităţii. Iar cine nu deschide, este ameninţat cu poliţia.

ANPC: „Odată ce acest tip de activitate va fi consfinţit, va fi tratat ca orice operator, obstrucţionarea controlului.”

Deocamdată, iniţiativa ANPC prin care inspectorii primesc atribuţia de a controla anunţurile persoanelor fizice este la stadiu de proiect. După dezbaterea publică va fi propusă în Parlament.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trasee ideale pentru plimbarea căruciorului în oraș: unde să mergi și ce să eviți

Wednesday, 13 May 2026

Sfaturi pentru o experiență relaxantă și sigură Pentru a transforma plimbarea cu căruciorul într-o experiență relaxantă și sigură, asigură-te că alegi trasee bine întrețin...

Tânăr transportat la spital, după ce a ieșit cu mașina în decor pe un drum național din Botoșani! (Foto)

Wednesday, 13 May 2026

Un tânăr de 27 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe DN 29D, la ieșirea din municipiul Botoșani. În eveniment au...

Adolescenți care ard pentru idei – determinare și creativitate la elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi!

Wednesday, 13 May 2026

Pe măsură ce timpul ne albește tâmplele avem tendința de a afirma, nonșalant, că noile generații sunt ”palide”, fără voință și lipsite de ancorarea vie în substanț...

-->