Ce se întâmplă în lumea liberă când un organism al statului este pe o cale greșită și uită care îi este rostul? Se desființează

Majoritatea politică din consiliul municipal al orașului Minneapolis, centrul protestelor masive care au loc în SUA după uciderea lui George Floyd, a anunțat că intenționează să destructureze departamentul de poliție din oraș și să investească în măsuri de siguranță publică realizate în interiorul comunității, conform The Guardian.

9 dintre cei 12 membri ai consiliului și-au anunțat angajamentul de a crea un nou sistem de siguranță publică în fața a sute de protestatari adunați în sudul orașului Minneapolis, duminică după-amiază.

 

Este prima victorie concretă a protestatarilor care mărșăluiesc pe străzile orașelor americane de aproape două săptămâni într-un val de proteste care a cuprins toată planeta.

„Acest consiliu va destructura acest departament de poliție”, a spus consilierul municipal Jeremiah Ellison.

„Suntem aici pentru că vă auzim. Suntem aici astăzi pentru că George Floyd a fost ucis de poliția din Minneapolis. Suntem aici în Minneapolis și în orașe de peste tot din Statele Unite pentru că este clar că sistemul nostru polițienesc și de siguranță publică nu ne asigură siguranța în comunitate. Eforturile noastre de a face reformă au eșuat”, a adăugat și președinta consiliului, Lisa Bender.

Vineri, consiliul a aprobat și interzicerea folosirii metodelor de strangulare în timpul arestărilor. Întrebată în legătură cu felul în care ar putea arăta un oraș cu o poliție destructurată, Bender a spus că „finanțarea se va îndrepta în alte direcții”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...