Ce riști dacă închiriezi faruri pentru a trece RAR-ul cu o mașină din Anglia

Registrul Auto Român trage un semnal de alarmă cu privire la practica închirierii sistemelor de iluminare special pentru a obține certificatul de autenticitate. Avertismentul se adresează mai ales șoferilor care vor să înmatriculeze în România o mașină din Anglia, fără însă a cumpăra faruri destinate circulației pe partea dreaptă a carosabilului.

Mulți șoferi care vor să înmatriculeze în România o mașină cu volan pe dreapta încearcă să economisească oricât de mult se poate, dar la capitolele la care nu ar trebui – spre exemplu, în privința farurilor.

 

Potrivit informațiilor oferite de Auto-bild, autoturismele destinate circulației pe partea stângă a carosabilului au farurile proiectate în așa fel încât să ilumineze ușor înspre stânga, astfel încât să nu îi deranjeze pe șoferii din sensul opus. În România, sistemul este orientat în direcția opusă, înspre dreapta, din același motiv. Astfel, farurile din dotarea mașinilor din Anglia nu sunt acceptate de RAR, pentru că – folosite pe șoselele din România – ar fi îndreptate înspre șoferii de pe sensul opus.

Pentru a primi, totuși, certificatul de autenticitate în vederea înmatriculării, mulți români apelează la comercianți online care închiriază faruri omologate de RAR special pentru a trece inspecția. După finalizarea procedurii, șoferii înapoiază sistemele de iluminare și le montează la loc pe cele de Anglia.

Registrul Auto Român trage un semnal de alarmă cu privire la această practică, subliniind într-o postare pe Facebook riscurile la care se supun conducătorii respectivi. Deși soluția funcționează pe termen scurt, poate atrage consecințe drastice în viitorul apropiat.

„Am văzut și noi anunțurile postate de cei care închiriază faruri pentru deținătorii de mașini neconforme cu standardele din România, aduse în special din Marea Britanie. Sau tobe de eșapament mai puțin zgomotoase. Cei care vă închiriază aceste elemente, pentru a primi undă verde la R.A.R., NU VĂ SUNT PRIETENI ȘI NU VĂ POT AJUTA DECÂT PE MOMENT!', scriu reprezentanții RAR.

„Ulterior, dacă sunteți opriți în trafic la controalele organizate de Registrul Auto Român și Poliția Rutieră, vă puteți pierde certificatul de înmatriculare al vehiculului și puteți primi amendă între 290 și 2.900 de lei.

Asta pentru că problemele la instalația electrică de iluminare și semnalizare sunt încadrate în categoria defectelor majore. Șoferului îi poate fi reținut certificatul de înmatriculare al vehiculului, iar amenda variază între 870 și 1.160 de lei.

În funcție de gravitatea defectelor constatate la sistemul de evacuare, amenda poate fi între 290 și 2.900 de lei, dar se poate reține și certificatul de înmatriculare al vehiculului'.

Odată descoperită problema și aplicată sancțiunea, contravenienții nu își pot recupera certificatul de înmatriculare decât după ce îndeplinesc anumite cerințe: „Atenție! Certificatul de înmatriculare poate fi redobândit doar după ce posesorul autovehiculului remediază problemele tehnice și se prezintă la Registrul Auto Român pentru o verificare specifică, menită să ateste remedierea deficiențelor constatate în timpul controlului'.

În anul 2018 au fost verificate în trafic aproximativ 68.000 de vehicule. Dintre acestea, 31% aveau probleme cu instalația electrică de iluminare și semnalizare', mai precizează sursa citată.

Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prevede, la articolul 112 (1), că poliția rutieră poate suspenda certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia dacă „vehiculul circulă cu defecțiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate'.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

După valul de caniculă urmează, și la Botoșani, instabilitate atmosferică cu averse torențiale și vijelii!

astăzi, 09:59

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică de astăzi, de la ora 10:00, până mâine dimineață, la ora 03:00, pentru județul Botoș...

O antrenoare și o sportivă din Botoșani au plecat la Campionatele Mondiale de Juniori din Columbia!

astăzi, 09:18

România participă cu șase sportivi (4 fete și 2 băieți) la Campionatele Mondiale de Juniori II Youth U17 la haltere, care se vor desfășura în perioada 5 – 11 iulie 2025 la Cal...

ÎN ULTIMELE ORE! Incendii de vegetație uscată în patru localități din Botoșani! (Foto, Video)

astăzi, 08:35

În ultimele ore, pompierii militari și voluntari au intervenit pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată/deșeuri vegetale. La Ungureni – au ars aproximativ 0,5 tone de f...