Câștigătorii etapei județene "Prietenii Pompierilor" se vor califica direct în "Tabăra de vară în domeniul situațiilor de urgență"

Vineri, 10 mai, începând cu ora 9.00, pe stadionul "1 Mai" din municipiul Dorohoi se va desfăşura etapa judeţeană a Concursului cercurilor de elevi "Prietenii Pompierilor".

Competiţia este destinată tuturor elevilor din învăţământul gimnazial, având ca scop dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum şi de promovare a atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în situaţii de risc.         

Concursul are două probe, teoretică şi practică. Proba teoretică constă în rezolvarea unui chestionar cu zece întrebări din domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor.

 

La proba practică, elevii trebuie să-şi arate îndemânarea şi viteza, la „pista cu obstacole” şi „ştafeta de 400 metri cu obstacole”.

Anul acesta, organizatorii concursului, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani au decis să ofere un premiu special câștigătorilor locului I.

Astfel, liderii acestei competiții se vor califica direct în „Tabăra de vară în domeniul situațiilor de urgență”, care va fi organizată în perioada 29.06 – 05.07.2019, la Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipotești.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Încă o zi fără apă pentru sute de botoșăneni din cauza unei avarii!

astăzi, 09:25

În vederea continuării efectuării lucrărilor de remediere a avariei survenite pe conducta din material AZBO, cu diametrul de 150 mm, localizată la intersecția dintre Aleea Azurului cu Aleea...

Valeriu Iftime știe cum o poate învinge pe FCSB direct în Ghencea: „Batem pe oricine așa"

astăzi, 09:16

Semifinala barajului pentru Conference League va fi între FCSB - FC Botoșani și se joacă pe 23/24 mai. Cum UTA și Oțelul nu au licență pentru cupele europene, FC Botoșani și Csikszer...

Cristi Chivu, încă un trofeu uriaș în Italia. „Îl dedic fiicelor mele care au fost nevoite să suporte că tatăl lor era pus la îndoială”

astăzi, 08:46

Antrenorul român din Italia, Cristi Chivu, a încheiat încă o seară memorabilă la Roma după ce Inter a câștigat Cupa Italiei în finala disputată cu Lazio. Pentru Chi...

-->