Care este numărul persoanelor vulnerabile în fața Covid - 19 la Botoșani? 15.000!

În municipiului Botoșani există în acest moment nu mai puțin de 15.000 de persoane vulnerabile în fața epidemiei de Covid – 19.

Este vorba de persoanele care au vârsta de peste 65 de ani, iar municipalitatea a început să identifice care din acestea au cu adevărat nevoi speciale.

Federației Asociațiilor de Proprietari din municipiul Botoșani a acceptat o invitație făcută de primarul Cătălin Flutur pentru a întocmi o lista completă a celor care nu au rude sau vecini care să le cumpere alimente și medicamente.

 

Municipiul Botoșani a fost împărțit pe zone iar de trimiterea către fiecare dintre bătrânii care au nevoie de ajutor a alimentelor și/sau medicamentelor solicitate se vor ocupa personalul Direcției de Asistență Socială, Poliția Locală și voluntari ai ONG-urilor locale.

“Primăria pune la dispoziția celor aflați în această situație două numere de telefon la care pot suna pentru a fi luați în evidență: 0231/502200 și 0372/316724”, a explicat primarul Cătălin Flutur.

Totuși, cele mai mari probleme în identificarea persoanelor vulnerabile sunt în zonele de case ale municipiului, acolo unde nu există asociații de proprietari.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

Sunday, 15 November 2026

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

Sunday, 15 November 2026

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

Sunday, 15 November 2026

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...