Cand stim ca e mai mult decat o simpla raceala si ce e bine sa nu luam

E anotimpul in care auzim cel mai des in jurul nostru "hapciu". E anotimpul in care facem, probabil, cele mai dese drumuri la farmacie, pentru ca racim. Dar cand nu mai e vorba despre o simpla raceala? Cand apare gripa sau poate altceva? Care sunt simptomele care ar trebui sa ne dea de gandit?
 


La toate aceste intrebari a raspuns pentru Ziare.com dr. Florentina Florea, medic specialist ORL.

Potrivit acesteia, nu racim daca ne este frig, in niciun caz din cauza curentului, iar singurele medicamente care sunt indicate pentru raceala sunt paracetamolul sau ibuprofenul, in niciun caz antibioticele.

Potrivit medicului, suntem predispusi la raceala daca suntem extrem de obositi, stresati sau avem "teren alergic", mai ales in sezonul toamna-iarna. Din cauza umiditatii scazute, virusurile supravietuiesc mai bine. Temperatura joasa produce uscarea mucoasei nazale si faringiene, aceasta devenind vulnerabila la infectii.

In plus, petrecand mai mult timp in spatii inchise, creste si contactul cu persoanele bolnave.

"Nu racim daca 'ne trage' curentul sau daca ne e frig, acestea sunt mituri", explica medicul.

Cei mici racesc cam de 5-7 ori pe an din cauza faptului ca intra in contact cu multi copii pe parcursul unei zile, dar si pentru ca sistemul lor imunitar nu este inca suficient de dezvoltat.

Potrivit medicului, raceala este cauzata de virusuri, microorganisme vii. Exista 200 de tipuri, dintre care cele mai frecvente sunt Rhinovirusurile, Coronavirusurile, Virusul Sincitial Respirator si virusul Parainfluenzae.

Racim pentru ca o persoana deja infectata tuseste sau stranuta in vecinatatea noastra sau dupa ce atingem diverse suprafete, obiecte incarcate de germeni (tastatura, clanta usii, buretele de vase etc.), dupa care ne atingem la nas sau la gura. De aici virusul se ataseaza de mucoasa nazala sau faringiana (mucoasele se inflameaza si produc mucus) si incep simptomele racelii in contextul incercarii sistemului imunitar de a lupta cu virusul: prurit faringian, dureri in gat, stranut, nas infundat, secretii nazale apoase sau mucoase ce se scurg in gat.

Simptomele racelii dureaza, in medie, 7-11 zile - la un numar mic de oameni pot persista pana la 2 saptamani.

Nu exista tratament pentru raceala, dar exista remedii care ne ajuta sa trecem mai usor peste ea:

- Mentineti-va hidratati consumand apa, suc, ceai, supe. Evitati sa beti alcool, cafea si sucuri cu cafeina, care inrautatesc starea de deshidratare;

- Odihniti-va cat mai mult, pentru ca organismul sa se poata vindeca;
- Luati medicatie antiinflamatorie de tipul paracetamolului sau ibuprofenului;

- Umidificati aerul din casa;

- Puteti folosi unguente mentolate in jurul narilor, atat pentru tratarea iritatiei nazale, cat si cu scop decongestionant;

- Folositi picaturile nazale saline;

- Mai pot fi folosite antihistaminicele, decongestionantele nazale, vitamina C si Echinacea.

"Remediile medicale care nu functioneaza sunt antibioticele. Nu va veti insanatosi mai repede", explica Florentina Florea.

Potrivit acesteia, nu ar trebui administrate (mai ales copiilor) alte medicamente decat cele mentionate mai sus (nici macar siropurile de tuse) fara acordul medicului, deoarece pot aparea numeroase efecte adverse.

Diferenta dintre raceala si gripa

Daca apar si alte simptome (durerile musculare si febra), aceasta nu mai este considerata o simpla raceala. E posibil sa fie vorba despre gripa (virusul Influenzae - tipul A, B sau C).

Din cauza inflamatiei mucoasei tractului respirator, se poate obstrua trompa lui Eustachio (comunicarea urechii medii cu nasul), ce poate duce la suprainfectie bacteriana secundara, determinand otita medie. Atunci apare durere in urechea afectata si hipoacuzie sau chiar scurgeri purulente.

Infectia virala a mucoasei sinusurilor altereaza functiile acesteia, iar prin blocarea bacteriilor in sinusuri poate aparea sinuzita acuta (sinusurile maxilare sunt cel mai frecvent afectate), cu secretie purulenta nazala si durere intensa la nivelul ariei de proiectie a sinusurilor de la nivelul fetei.

Cand simptomele se agraveaza si apar durerea toracica, febra, frisoanele, tusea productiva sau iritativa, respiratie ingreunata, ar putea fi vorba despre o infectie a tractului respirator inferior (bronsita sau pneumonie). Aceasta apare mai frecvent la pacientii in varsta, la cei in cazul carora sistemul imunitar nu reactioneaza adecvat sau la copiii cu fibroza chistica.

Sursa: Ziare.com

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Libidoul scăzut: factori la care nu te gândești

Thursday, 25 June 2026

Ce înseamnă libidoul Libidoul este pur și simplu nivelul tău de dorință sexuală, iar el variază natural de la o perioadă la alta. Nu e o constantă pe care o ai sau o pierzi definitiv...

NOAPTEA TRECUTĂ! Foc aprins în stradă, la Ghetouri. Polițiștii au intervenit imediat!

Thursday, 25 June 2026

În noaptea de 24 iunie, în jurul orei 23:00, polițiștii au observat pe una dintre camerele de supraveghere instalate în Parcul Tineretului, zona ghetourilor, un grup format din fem...

AJPIS Botoșani: Ajutoare de urgență pentru 24 de familii și persoane singure care se află în situații de necesitate!

Thursday, 25 June 2026

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a efectuat plata ajutoarelor de urgenţă acordate prin Hotărâre de Guvern, în valoare totală de 94.500 de lei, pent...