Botoșănenii vor sărbători de mâine Ziua Armatei Române!

Garnizoana Botoşani, în colaborare cu Instituţia Prefectului – Judeţul Botoşani, structurile subordonate Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia Locală Botoşani, primăria municipiului Botoşani şi Şcoala Populară de Arte „George Enescu” Botoşani, organizează mâine Ziua Armatei României.

Şirul de evenimente va debuta mâine, 24 octombrie 2019, cu un simpozion care va avea loc la Cercul Militar Judeţean, de la ora 12:00. Organizat de Garnizoana Botoşani, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), simpozionul va aduce în atenţie „Armata: trecut, prezent, viitor”.

 

Ceremonialul militar va fi organizat vineri, 25 octombrie 2019 şi va începe cu depuneri de coroane la Monumentul „General Gheorghe Avramescu”, din Piaţa cu acelaşi nume, începând cu ora 10:15.

La ora 11:00, la Monumentul Eroilor Botoşăneni din cel de-al Doilea Război Mondial, prefectul Dan Şlincu, însoţit de comandantul Garnizoanei Botoşani, va trece în revistă garda de onoare.

Ulterior va avea loc oficierea unui scurt serviciu religios şi vor fi depuse şi coroane şi jerbe de flori, în acordurile „Imnului Eroilor”.

Ceremonialul militar, la care sunt invitaţi să participe botoşănenii, se va încheia cu defilarea gărzii de onoare.

“Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat în zona Monumentului Eroilor Botoşăneni din cel de-al Doilea Război Mondial, respectiv intersecţia dintre Strada Cuza Vodă şi Calea Naţională, precum şi pe străzile adiacente monumentului pe parcursul derulării ceremonialului iar Inspectoratul Juudeţean de Jandarmi (IJJ) va asigura ordinea şi siguranţa publică. Aceste măsuri au fost discutate şi în cadrul unei şedinţe tehnice de pregătire a Zilei Armatei României, care a avut loc azi la Instituţia Prefectului”, a anunțat Cancelaria Prefectului.

Sărbătorirea Zilei Armatei României a fost stipulată prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Incendiu puternic într-o localitate din Botoșani, sute de baloți cuprinși de flăcări. Pompierii intervin de mai bine de patru ore! (Video)

Wednesday, 27 May 2026

Pompierii botoșăneni intervin, de mai bine de patru ore, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins peste 200 de baloți de paie, depozitați într-o gospodărie din localitatea Cristești. ...

Botoșăneanul polițist de frontieră, care participă la EURO 2026 la minifotbal! (Foto)

Wednesday, 27 May 2026

Se spune că performanța se obține prin disciplină, muncă brută și pasiune. Colegul nostru, Ag. Croitoriu Valentin, este dovada vie că excelența de la locul de muncă se îmbină perfect ...

Un copil de cinci ani a căzut de la etajul I al unui bloc din Botoșani, a fost transportat la spital!

Wednesday, 27 May 2026

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a intervenit, în urmă cu puțin timp, pe strada Grivița din municipiul Botoșani, pentru acordarea primului ajutor unui copil în vârst...

-->