Avocata Diana Șoșoacă, viitor senator AUR, va cere în instanță deshumarea tuturor morţilor COVID

Avocata Diana Şoşoacă, viitor senator pe lista AUR, anunță că va cere şi va obţine în instanţă deshumarea tuturor morţilor care au avut declarată cauza morţii Covid 19, pentru a le face autopsia şi a-şi demonstra astfel punctul de vedere, scoţând la iveală conspiraţia, scrie România.bz.

Ea susține că pandemia de Covid este o mare conspiraţie, în care sunt implicaţi de la şefi de state, până la corpul medical, care ar declara morţii din alte cauze ca decedaţi din cauza noului coronavirus, pentru a încasa sume uriaşe de bani.

 

Diana Șoșoacă a participat la mai multe adunări publice fără a purta mască și, mai mult, apare în mai multe filmulețe în care le spune oamenilor că totul este o conspirație. De altfel, ea s-a făcut remarcată și din postura de avocat cu care IPS Teodosie a venit în fața judecătorilor în recentul scandal al pelerinajului de Sfântul Andrei, conform Ziare.com.

Avocata Diana Şoşoacă s-a remarcat la pelerinajul Sf. Parascheva

Unul dintre scandalurile care s-au viralizat și care au adus-o pe Diana Șoșoacă în atenția publicului este și discursul pe care l-a ținut luna în octombrie la Iași, după decizia impunerii de restricții cu prilejul pelerinajului de la Sfânta Parascheva. Atunci, aproximativ 100 de persoane, conduse de avocată, au forțat intrarea în curtea Mitropoliei, nepurtând mască și nerespectând regulile de distanțare socială.

„Cine e Iohannis, să ne spună nouă, poporul pe care şi-a clădit puterea, să nu mergem la Iaşi, la Sfânta Paraschiva? Eu, Diana Iovanovici Șoșoacă, vă oblig să mergeți la Iași pe 14 octombrie, pentru că vom merge împreună cu mine. Plecăm indiferent de carantină, de jandarmi, de polițiști, de armată. Vom merge la Iași și vom atinge racla sfintei Paraschiva”, declara atunci Diana Șoșoacă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Geanina Lăcrămioara DASCĂLU: De ce avem nevoie de educație financiară? Cum ne salvează regulile banilor de la faliment atunci când prețurile o iau razna?

Tuesday, 27 October 2026

Cine nu înțelege regulile de bază ale banilor ajunge, inevitabil, să plătească scump din propriul buzunar. Educația financiară nu înseamnă matematică grea și nici formule complic...

Cristina Ciobănașu, în lacrimi după declarația Ruxandrei Ion: „Ai fost fetița pe care mi-am dorit-o întotdeauna!”

Tuesday, 27 October 2026

Cristina Ciobănașu, actrița născută în Vorona Botoșanilor, căreia participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”, pe când avea doar 12 ani, avea să îi schimbe via...

Tehnicianul arădenilor, înainte de meciul din Cupă cu FC Botoșani: ”Nu cred că Marius Croitoru este un antrenor sub presiune în acest moment!”

Tuesday, 27 October 2026

Partida UTA Arad – FC Botoșani are loc astăzi, 27 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Francisc Neuman”. Duelul va conta pentru runda a II-a din Grupa A Cupa Români...