Ne ocolește, dar un asteroid se îndreaptă cu viteză spre pământ!

NASA a trimis o informare prin care a alertat, practic, întreagă omenire.

Agenția spațială americană a precizat că un asteroid descoperit acum doar 2 zile se îndreaptă cu o viteză de peste 20.000 Km/oră spre Pământ, pe 31 august.

Descoperit acum doar două zile, un nou asteroid care a primit denumirea 2019 QU4 se îndreaptă cu peste 20.000 Km/oră spre Pământ și va ajunge aici chiar în cursul acestei zile, anunță idevice.ro, relatează Realitatea.net.

 

NASA a descoperit destul de greu acest asteroid care se apropie cu viteză extrem de mare de Pământ, însă diametrul său nu este mare, iar orbita nu-l va aduce pe o traiectorie care să îi permită să se lovească frontal direct de planetă noastră, în cursul acestui weekend.

Asteroidul va putea fi monitorizat de către astronomii de la NASA, sau de la orice alt observator cu un telescop suficient de puternic, însă nu există șanse că Pământul să fie pus în pericol de apariția sa neașteptată pe cer.

Acest asteroid a fost introdus de către agenția spațială americană în categoria celor care au potențial periculos, și va ajunge lângă pământ undeva în cursul acestei după-amiezi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

astăzi, 19:40

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...

Gala Fermierilor 2026, vezi când va avea loc evenimentul!

astăzi, 18:32

A fost anunțată data când va avea loc Gala Fermierilor pentru anul 20216. Pe 16 ianuarie, fermierii sunt invitați la Rediu să petreacă și să primească premii. În cadrul acestui ...

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...