Activitatea persoanelor care muncesc cu ziua trebuie declarată electronic la Ministerul Muncii. Aplicația „Inspecția Muncii” a devenit funcțională

Dacă folosiți zilieri pentru diferite activități cu caracter temporar sunteți obligați, începând din aceste zile, să renunțați la registrele clasice și să înregistrați activitatea prestată de lucrători în registrul electronic, a anunțat Ministerul Muncii.

Ordinul semnat de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, privind metodologia de întocmire și transmitere a Registrului electronic de evidență a zilierilor a fost publicat ieri în Monitorul Oficial.

 

Acesta stabilește ca instrument de lucru pentru angajatorii care folosesc zilieri în activitatea pe care o desfășoară, aplicația mobilă denumită „Inspecția Muncii”.

„Persoanele care lucrează cu zilieri vor ține evidența lor, precum și a timpului de lucru efectuat, printr-o aplicație care poate fi accesată de pe telefon mobil sau tabletă, iar datele introduse se vor transmite tot în format digital către inspectoratele teritoriale de muncă”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.

Aplicația „Inspecția Muncii” este pusă la dispoziție gratuit și este disponibilă, în funcție de sistemul de operare al dispozitivului mobil, prin accesarea aplicațiilor PlayStore sau AppStore.

Ministru Muncii și Protecției Sociale susține că aplicația „Inspectia Muncii” este o aplicație modernă, ușor de utilizat, care vine în sprijinul angajatorilor și reprezintă singura modalitate legală de înregistrare a activităților prestate de zilieri, fiind atât în avantajul angajatorului, cât și al lucrătorului, ambii beneficiind, astfel, de protecția legii.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O botoșăneancă din Italia a scris o carte plecând de la propria experiență din copilărie! / Romanul a fost deja premiat

astăzi, 09:21

Scriitoarea româncă stabilită în Italia a vorbit despre anorexie și emigrare înaintea unei întâlniri cu cititorii. Potrivit ziarului La Stampa, Andreea Simionel a v...

Pacienții vor primi notificare când pe CNP-ul lor se înregistrează un serviciu medical: Rogobete verifică decontările fictive!

astăzi, 08:45

Alexandru Rogobete anunță că a inițiat controale în mai multe ambulatorii după ce i-au fost sesizate nereguli care duceau către decontări fictive, în special în domeniul imagi...

Accident noaptea trecută: Un tânăr de 20 de ani s-a izbit cu mașina într-un cap de pod! - FOTO

astăzi, 08:17

Un tânăr a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în cursul nopții trecute, în localitatea Manoleasa. Mașina pe care o conducea a părăsit partea carosabilă È...