A murit botoșăneanul Dumitru Lucinescu, fostul deţinut politic care a inventat o tehnologie specială pentru Centrala de la Cernavodă

Centrul de Studii în Istorie Contemporană anunţă că a murit Dumitru „Dan” Lucinescu, la vârsta de 93 de ani, fost deţinut politic şi victimă a fenomenului Piteşti, originar din Botoșani. Înmormântarea va avea loc joi, în Cimitirul „Bellu” Ortodox.

Dan Lucinescu s-a născut în Botoşani, iar în adolescenţă a urmat Şcoala de Zbor de la Sânpetru, Braşov, obţinând toate brevetele de aviaţie încă din adolescenţă. După absolvirea Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Cernăuţi s-a înscris la şcoala militară de ofiţeri de aviaţie, la care a fost forţat să renunţe în toamna anului 1945.

 

S-a înscris ca student la două facultăţi, la Matematică şi la Fizică-Chimie, însă a fost arestat la 24 aprilie 1948 în urma legăturilor pe care le avea cu o serie de legionari din zona Moldovei, printre care şi Alexandru Bogdanovici, iniţiatorul „reeducării” de la Suceava. A fost condamnat la 15 ani de muncă silnică şi închis, pe parcursul anilor, la Siguranţa Târgu Neamţ, Galata, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla şi Aiud.

Întreaga familie a fost afectată de represiune: averea le-a fost confiscată, tatăl a fost trimis în domiciliu obligatoriu, mama şi una dintre surori au fost închise, cealaltă soră, studentă la Medicină, a fost nevoită să abandoneze facultatea. După eliberare, Lucinescu a fost urmărit de Securitate timp de peste 20 de ani.

A reuşit să îşi termine studiile şi a absolvit cu notă maximă Facultatea de Mecanică din Bucureşti, simţindu-se motivat să lupte împotriva acuzaţiilor regimului la adresa deţinuţilor politic.

După eliberare, a fost lector la Politehnică şi pe platforma Măgurele şi şeful laboratorului central de izotopi al Grupului de Şantiere Montaj Bucureşti. A scris peste 300 de lucrări ştiinţifice şi a inventat o tehnologie specială pentru Centrala de la Cernavodă, conform pitestiprison.org. Pe vremea când era inginer, a elaborat tehnologiile de control nedistructiv (NDT) pentru grupul nr. 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă şi indicatorii de calitate a imaginii (ICI), potrivit Adevărul.

Tot el este autor a patru invenţii brevetate în ţară şi în străinătate, cea mai importantă fiind focalizarea fascicolului de ultrasunete, care a permis apariţia aparaturii şi tehnicilor medicale bazate pe ultrasunete (determinarea sexului fătului, chirurgia bazată pe ultrasunete etc.).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

Monday, 9 November 2026

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

Monday, 9 November 2026

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

Monday, 9 November 2026

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...