A fost majorată indemnizația pentru refugiații strămutați sau detașați forțat între 1940 și 1945

Klaus Iohannis a semnat ieri, 22 decembrie, decretul de promulgare a legii de modificare a OG 105/99, care prevede majorarea indemnizației pentru persoanele strămutate sau detașate forțat în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, la 350 de lei. De aceeași indemnizație beneficiază și soțul supraviețutor.

În primă fază acest Ordin a fost apropat în data de 11 decembrie de Camera Deputaţilor, ulterior fiind aprobat în data de 21 octombrie de Senat.

 

Conform proiectului de lege indemnizaţia lunară pentru persoanele refugiate, strămutate în altă localitate sau care au făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, dar şi pentru soţii celor care au fost deportaţi în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate a fost majorată la 350 de lei, conform unui proiect de hotărâre.

Proiectul de lege a fost iniţiat de către deputatul Silviu Vexler, ca mai apoi să fie modificat art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

Beneficiarii acestui Ordin de Guvern vor fi persoanele care au fost refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate, cele care au făcut parte din detaşamentele de muncă forţată sau cele care au fost evacuate din locuinţa pe care o deţineau vor avea dreptul la o indemnizaţie lunară de 350 de lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţată sau de evacuare din propria locuinţă. Anterior, indemnizaţia lunară era de 300 de lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forţată sau de evacuare.

Totodată, soţul sau soţia persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritare va beneficia de o indemnizaţie lunară de 350 de lei (majorată de la 250 de lei), dacă ulterior nu s-a recăsătorit. Aceeaşi prevedere este valabilă şi pentru soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a)-e) şi g) (deportat în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate; privat de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare; refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate; a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată; a fost supravieţuitor al trenului morţii; a fost evacuat din locuinţa pe care o deţinea).

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premiul ”Constantin Brâncuși” pentru artistul din Botoșani care își onorează talantul și moștenirea primită de la tatăl său!

astăzi, 15:23

În perioada 21-24 august se desfășoară cea de-a VI-a ediție a Taberei de creație ARIS, eveniment organizat în județul Argeș de către Filiala „Detectiv Literar” a U...

Companie cu birouri în Botoșani, cea mai mare pierdere de la înființare și cel mai mic număr de angajați!

astăzi, 13:42

Unul dintre cei mai mari dezvoltatori de jocuri video din România, cu birouri în Botoșani, a încheiat 2025 cu o pierdere de 11,7 mil. lei, cea mai mare din istoria sa, şi cu 207 an...

Tânăra din Botoșani care ”studiază” pedagogia iubirii de oameni! ”Nu valoarea unui cadou contează cel mai mult...” - FOTO

astăzi, 12:49

Are 20 de ani și este din Miorcani. A absolvit cursurile Liceului Pedagogic ”Nicolae Iorga” Botoșani, iar în prezent studiază Pedagogia Învățământului Primar și Pr...