A devenit oficial: Drumurile din România sunt considerate cele mai periculoase din UE

Comisia Europeană a anunțat astăzi că cele mai periculoase drumuri din Europa sunt cele din România. În 2019, drumurile europene au fost considerate cele mai sigure drumuri din lume, cu o medie de 51 de accidente mortale la un milion de locuitori.

România face însă notă distinctă, fiind pe ultimul loc în UE la acest indicator, în condiţiile în care a avut cea mai mare rată a accidentelor mortale din UE (96 de accidente mortale la un milion de locuitori, aproape dublu faţă de media din UE), a anunţat joi Comisia Europeană.

 

Un număr estimat de 22.800 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE în 2019, cu aproape 7.000 de persoane, sau 23%, mai puţin decât în 2010, şi cu 2% mai puţin decât în 2018. Nu și în România.

Cifrele publicate de Executivul comunitar arată că tendinţa generală este una descrescătoare. Opt state membre au înregistrat în 2019 cel mai mic număr de decese provocate vreodată de accidentele rutiere: Croaţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg şi Suedia.

Cele mai sigure drumuri din UE sunt în Suedia (22 de decese la un milion de locuitori) şi Irlanda (29 de decese la un milion de locuitori).

În schimb, în România anul trecut s-au înregistrat 96 de decese la un milion de locuitori în accidente rutiere, cel mai ridicat procent din UE. Urmează Bulgaria şi Polonia cu 89 respectiv 77 de decese la un milion de locuitori.

România a înregistrat totuşi progrese în ultimii 10 ani, în condiţiile în care numărului de accidente rutiere mortale a scăzut de la 117 decese la un milion de locuitori în anul 2010 până la 96 de decese la un milion de locuitori, ceea ce înseamnă o reducere de 22%. Alte state membre au înregistrat progrese şi mai mari: Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, cele trei state baltice (Letonia, Lituania şi Estonia) precum şi Croaţia au înregistrat reduceri peste medie (cuprinse între 30% şi 40%) ale deceselor în accidente rutiere.

Accidentele rutiere mortale şi vătămările cauzate de accidente rutiere le afectează nu doar pe victime, ci şi întreaga societate, costurile socio-economice estimate ridicându-se la 280 de miliarde de euro, sau aproximativ 2% din Produsul Intern Brut al UE.

Datele Comsiei Europene au fost făcute publice după ce luni și INS a publicat datele privind accidentele rutiere pe 2019. În România au avut loc anul trecut 31.146 accidente de circulație cauzatoare de vătămări corporale. Cele mai multe au avut loc în interiorul localităților. Doar 10% din accidente au loc pe fondul întunericului, iar aproape 85% au acut loc pe carosabil uscat.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O Mănăstire din Botoșani se pregătește de hram!

Monday, 9 March 2026

Mănăstirea „Sihăstria Voronei” se pregătește de hram. Programul liturgic începe pe 24 martie, de la ora 17:30, când se vor săvârși Pavecernița Mare, Litia și Utr...

Cele mai căutate meserii la Botoșani: De la programator până la ajutor de bucătar vorbitor de limbă engleză!

Monday, 9 March 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani a publicat lista locurilor de muncă vacante în această săptămână. Sunt în total un număr de 215 post...

Doliu în familia unui preot din Botoșani: „Iubirea pentru mamă nu dispare odată cu trecerea timpului”

Monday, 9 March 2026

Familia unui preot din Botoșani este îndoliată. Soacra preotului Ioan Iordachi, parohul Bisericii „Ziua Crucii” din municipiul Botoșani, a plecat la Ceruri. Ana Amănălăchioa...