1.491 de locuitori din toată Regiunea Nord Est, din care face parte și Botoșani, vor beneficia de finanțare în cadrul Programului Naţional „Casa Verde Fotovoltaice”

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat astăzi că a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul Programului Naţional „Casa Verde Fotovoltaice”, declarând în total 12.718 solicitări eligibile pentru finanţare.

Listele finale urmau să fie publicate în cursul zilei de astăzi pe site-ul instituției, www.afm.ro. Suma totală care ar urma să fie finanțată după prima sesiune este de 252 milioane de lei.

Într-un comunicat de presă, Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat că în Regiunea Nord Est, deci în județele Moldovei, respectiv Botoșani, Suceava, Iasi, Neamt, Bacău și Vaslui, urmează să fie semnate un număr de 1.491 contracte în sumă totală de 29.701.607 lei.

 

România are 8 regiuni de dezvoltare, iar suma alocată Regiunii de Nord Est este aproximativ egală cu cea alocată și în celelalte.

„Mă bucur că, în doar o lună de când mă aflu la conducerea AFM, pot să anunț finalizarea evaluării tuturor dosarelor depuse în Programul Casa Verde Fotovoltaice. De asemenea, avem de gând ca, în următoarele zile, să le transmitem beneficiarilor spre semnare primele contracte de finanțare nerambursabilă”, a declarat Andreea Kohalmi – Szabo, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În contextul în care după evaluarea cererilor de finanțare depuse în prima sesiune, bugetul alocat nu a fost epuizat, s-a luat decizia reluării etapei de înscrieri începând cu toamna acestui an, până la epuizarea sumei de 536 de milioane de lei accesate de instituţie în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

„Casa Verde Fotovoltaice este un program care a generat un interes uriaş în rândul românilor, dovadă fiind numărul extrem de mare de cereri. Pentru că fondurile alocate pentru finanţarea programului nu au fost epuizate, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, am luat decizia organizării unei noi sesiuni în toamna anului 2020. Pornind de la experiența primei ediții, în calitate de preşedinte al AFM, intenţionez să promovez modificări majore, care să conducă la simplificarea procesului de înscriere în program, la micșorarea duratei evaluării proiectelor și la extinderea plajei de instalatori. De asemenea, invit toți solicitanții care nu au obținut finanțarea în prima ediție să reaplice în toamnă”, a declarat preşedintele Kohalmi – Szabo.

Prin Programul „Casa Verde Fotovoltaice" beneficiarii au putut obține până la 20.000 lei nerambursabili, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice, cu o putere minimă de 3kWp.

“Principalele motive de respingere a solicitărilor au fost generate de informațiile și dosarele incomplete încărcate de către instalatori sau care conțineau documente expirate și/sau erori. În plus, din cauza unor erori informatice, câteva zeci de solicitări nu au putut fi soluționate, acestea urmând a fi finalizate în perioada imediat următoare”, a precizat Biroul de Comunicare al Administrației Fondului pentru Mediu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Localitate din Tulcea evacuată de autorități, după ce rușii au lovit o navă încărcată cu GPL la granița ucraineană!

astăzi, 13:06

Autorităţile locale tulcene au decis luni evacuarea localităţii Plauru din judeţul Tulcea, după ce o navă plină cu GPL a fost lovită, noaptea trecută, de o dronă rusească și a luat foc ap...

De ce nu e bine să folosești prelungitoare pentru aparatele de mare putere

astăzi, 12:52

Prelungitoarele electrice sunt prezente în aproape orice locuință, oferind flexibilitate în conectarea aparatelor. Totuși există limite clare privind utilizarea acestora, mai ales pent...

Un botoșănean îmbrăcat în haine preoțești colecta bani de la turiști la o mănăstire din Neamț!

astăzi, 12:12

Un bărbat de 46 de ani din Botoșani a fost depistat la Mănăstirea Secu în timp ce colecta bani de la turiști, îmbrăcat în haine preoțești. Polițiștii au confiscat pomelnice...